Opera Brașov vă invită sâmbătă, 20 februarie 2021, de la ora 18.30, în Sala Operei, să vă bucurați de momente reprezentative din opera bufă „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti.
Lucrarea a fost jucată pentru prima dată în istorie pe 3 ianuarie 1843, la Sala Ventadour de la Théâtre Italien din Paris și a avut un succes răsunător. „Don Pasquale” este considerată o capodoperă a genului, fiind cea mai populară dintre cele 66 de lucrări ale lui Donizetti, precum și una dintre cele mai populare opere comice italiene, celelalte fiind „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini și „Elixirul dragostei”, compus tot de Donizetti.
Distribuția: Dan Popescu – Don Pasquale, Nicoleta Chirilă – Norina, Adrian Mărcan – Dr. Malatesta, Liviu Iftene – Ernesto, Cristina Roșu – Notarul, Mihaela Pop – Statuia. Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică este semnată de Cristian Mihăilescu. Scenografia: Rodica Garștea. Dirijor cor: Dragoș-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Anda Tabacaru. Asistent mișcare scenică: Ramona Mezei. Regie scenă: Dan Antipa.
Durată: aprox. 1 oră 30 minute, fără pauză.
Preț bilete: 30 lei
ARTICOLUL POATE FI CITIT ÎN ÎNTREGIME PE ZILE ȘI NOPȚI BRAȘOV.