Proiectul de buget de stat elaborat de Guvernul Cîțu prevede reducerea masivă în 2021, cu aproape 89% față de execuția preliminată pe anul trecut, a banilor publici alocați pentru susținerea cultelor religioase, de la circa 249 milioane lei în 2020 la numai 28 milioane lei anul acesta.
În 2019, finanțarea acordată de stat în acest scop s-a ridicat la peste 269 milioane lei. Este vorba despre alocările de la buget, prin Secretariatul de Stat pentru Culte din cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), destinate susținerii cultelor religioase recunoscute din România pentru restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult monumente istorice și a bunurilor din patrimoniul cultural național aparținând cultelor, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreținerii și funcționării unităților de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea și întreținerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult, pentru achiziționarea de imobile necesare desfășurării activității unităților de cult și de asistență socială susținute de acestea, pentru sprijinirea activităților de asistență socială organizate de cultele religioase în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni și alte forme de asistență, precum și pentru susținerea unor acțiuni cu caracter intern și internațional realizate de cultele religioase din România.
Pentru sprijinirea așezămintelor religioase românești din afara granițelor este prevăzută alocarea aceleiași sume precum în 2020, cifrată la 27,42 milioane lei. În 2019, finanțarea a fost de doar 18,85 milioane lei. În schimb, contribuția statului la salarizarea personalului de cult este programată să crească cu 2,36% în anul acesta, de la 731,95 milioane lei în 2020 la 749,25 milioane lei în 2021. În 2019 s-a alocat suma de 664,2 milioane lei. Pentru sprijinirea salarizării personalul neclerical este prevăzută o creștere a sumei alocate în bugetul de stat cu peste 83%, de la 4,815 lei în 2020 (similară cu cea din 2019) la 8,835 milioane lei anul acesta. Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a avut astăzi o întrevedere cu Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la reședința patriarhală.
3 comentarii
In sfarsit !! Foarte bine !!!!
Unde este separarea dintre guvern si religie!!!!! Biserica face bani de la toti…..Vi, morti si guvern!!!! Excroci.
Sumele ar trebui directionate doar spre intretinerea monumentelor istorice si azilurilor de batrâni.