Luni, 8 februarie, peste 73% din elevii din România s-au întors fizic la școală. Avem de-a face cu un nou „normal”, dar este esențial să nu uităm lecțiile învățate în perioada în care cursurile s-au ținut online.
De ce e important ca școlile să continue transformarea digitală?
Dacă înainte de pandemie, România se situa sub media UE în ceea ce privește digitalizarea educației, astăzi lucrurile stau mult mai bine. Vor continua școlile procesul de transformare digitală sau vor reveni la vechile obiceiuri?
De-a lungul timpului, pandemiile au forțat omenirea să se îndrepte într-o altă direcție, spre noul „normal”. La fel se întâmplă astăzi cu educația.
Pandemia a demonstrat că învățarea poate avea loc oricând, de oriunde, cu instrumentele digitale potrivite. Profesorii au trecut printr-o etapă de învățare foarte importantă, unii mai ușor, alții cu multe provocări. Orice instrument digital este, până la urmă, atât de bun precum profesorul care îl folosește.
Ce oportunități au școlile și ce pierde societatea dacă nu sunt „pe val”?
Sistemul actual de educație a fost conceput în perioada primei Revoluții Industriale, după nevoile fabricilor. Societatea avea nevoie de muncitori cu competențe fixe, care să implementeze sarcini (fără să pună întrebări) și care să urmeze aceleași procese. Într-o lume a inovării și în continuă transformare sunt necesare alte competențe, de aceea este nevoie de un model educațional diferit, un model în care tehnologia este omniprezentă.
Școlile sunt capabile să pregătească elevii pentru viitor
60% din locurile de muncă pentru care se pregătesc generațiile Z și Alpha nu au fost încă inventate, iar 40% din copiii care sunt acum la grădiniță vor fi antreprenori potrivit Future of Jobs Report 2020, World Economic Forum. Așadar, școlile trebuie să pregătească elevii pentru a rezolva probleme care azi nu există și pentru antreprenoriat. Acum ele au oportunitatea să facă învățarea mai relevantă.
Copiii de azi vor fi adulți într-o lume în care vor plăti cu criptomonede, vor avea mașini autonome, case independente energetic, vor avea roboți-asistenți, vor dobândi mereu noi competențe, vor avea prieteni în toată lumea, vor fi cetățeni activi și se vor implica în rezolvarea problemelor din comunitate.
Pentru aceasta, este necesar un mod de predare cât mai personalizat, bazat pe joc, experiență și reflecție, cu o monitorizare continuă a progresului și unde rolul profesorului este de facilitator al procesului de învățare. Elevii au nevoie să își dezvolte autonomia în învățare, gândirea critică, creativitatea, comunicarea și capacitatea de a lucra în echipă.
Colaborarea online îi pregătește pe tineri să se pregătească pentru locul de muncă al viitorului, unde este foarte posibil să lucreze de oriunde, oricând, în echipe aflate în toată lumea.
Școlile pot profita de noul „normal” și să dezvolte toate aceste competențe cu ajutorul instrumentelor digitale: platforme de management educațional, manuale interactive, lecții în Realitate Virtuală, aplicații de evaluare, instrumente de colaborare și de creare de conținut digital.
Cu ajutorul instrumentelor digitale profesorii câștigă timp prin automatizarea sarcinilor birocratice, oferă elevilor sprijin personalizat, comunică mai bine cu ei și cu părinții. Mai mult, școlile care îmbrățișează digitalizarea pot oferi un mediu de învățare sigur. Prin folosirea catalogului și a manualelor digitale, prin evaluarea online, prin organizarea de ședințe online cu părinții sau de cluburi pe teme de interes pentru elevi, școlile pot reduce riscul infectării.
Într-o lume caracterizată de volatilitate, incertitudine și complexitate, contează cât de repede te ridici și mergi mai departe, nu cum și de câte ori cazi. Școlile trebuie să fie flexibile și reziliente, pentru că probabil, această criză nu este ultima. Ceea ce ajută este gândirea deschisă și pozitivă, nu nostalgia fostului „normal”.
Să îmbrățișăm noul „normal”, să avem încredere că suntem pe calea cea mai bună și să continuăm să construim împreună viitorul pe care ni-l dorim.
Adservio este platforma de management educațional pe care școlile o pot folosi pentru a-și continua transformarea digitală. Acest instrument digital conectează profesorii, elevii și părinții și ajută școlile să își gestioneze procesele eficient. Din martie 2020, împreună cu Telekom România, Adservio a pus gratuit platforma la dispoziția școlilor timp de 9 luni. Efortul a fost unul important, atât financiar (o investiție de aproximativ 2.4 M euro) cât și din punct de vedere al timpului și al resurselor umane. A meritat cu siguranță, căci astfel peste 1300 de școli au făcut primii pași către digitalizare. În contextul pandemiei, Adservio a depășit 1 milion de utilizatori.
Adservio este o soluție românească, cu peste 12 ani de experiență. Echipa este formată din 31 de oameni pasionați de EdTech, care lucrează din Iași, Cluj-Napoca și București.
În 2020, Adservio a fost al treilea cel mai căutat cuvânt pe Google.