Stiri Brasov, Turism

Primarul Coliban, tratative cu consulul Poloniei la Brașov despre colaborare în domeniul turismului. Reprezentantul diplomatic are o bogată experiență în domeniu, deținând Castelul Groazei din Bran și fostul Muzeu Etnografic din stațiune

Proiectul înfrățirii dintre Brașov și Cracovia, al doilea oraș ca importanță al Poloniei, a fost adus în discuție astăzi, în cadrul întâlnirii dintre Consulul Onorific al Republicii Polone la Brașov, domnul Janusz Wiesław Szaliński, și primarul Brașovului, Allen Coliban. Potrivit consulului onorific al Poloniei în Brașov – care locuiește de aproape două decenii în Brașov și se consideră un ambasador al Brașovului în Polonia – cele două orașe sunt foarte asemănătoare, iar președintele Cracoviei (funcție echivalentă primarului, n.n.) s-a arătat interesat de o astfel de colaborare.

„Am avut o întâlnire cu consulul onorific al Poloniei la Brașov, am discutat despre perspectivele de colaborare. La modul concret, există dorința aceasta de înfrățire între Brașov și Cracovia, sunt două orașe medievale, două orașe cu centre istorice, două orașe cu foarte multe puncte comune, și vom avansa în perioada următoare cu întâlniri la nivel diplomatic pentru a concretiza această înfrățire. Pe de altă parte, am discutat despre potențialul de colaborare în domeniul turismului, există tot mai mulți turiști polonezi care vin în zona Brașovului și ne bucură acest lucru, mai ales în contextul în care acest aflux se produce în acest moment, fără o campanie în acest sens. Deci, potențial de creștere există în continuare. Am vorbit despre agricultură și despre felul în care ar putea fi legate căi de comunicare între universitățile din Polonia și institutele de cercetare pe care le avem în zona Brașovului – Institutul de cercetare în domeniul cartofului și al sfeclei de zahăr și cel de cercetare în pajiști. Am vorbit și despre schimburile culturale, despre artiștii polonezi care vor să viziteze Brașovul și să creeze aceste punți între Polonia și Brașov“, a declarat primarul Allen Coliban.

Consulul, experiență bogată la capitolul turism

De altfel, consulul Janusz Wiesław Szaliński are experiență la capitolul turims deținând mai multe afaceri în stațiunea Bran. Potrivit datelor Ministerului Finanțelor, acesta controlează Galeria Bran, prin care operează Castelul Groazei din centrul stațiunii, care a avut în 2019, ultimul an de raportare, afaceri de 4.069.000 lei, un profit de 300.000 de lei și 31 de angajați. În această afacere este asociat cu soția sa Sanda Reit, fiica unui fost primar al Branului, care a cumpărat și Muzeul Etnografic Bran.

Potrivit reprezentanților Primăriei, parteneriatul cu orașul polonez are mai multe argumente. Ca și Brașovul, are un centru vechi, medieval, dar și experiența regimului comunist. În mod tradițional Cracovia a fost considerată ca fiind unul dintre municipiile importante ale Poloniei din punct de vedere artistic, cultural și știintific. Este de asemenea un important centru turistic, fiind ținta a peste 7 milioane de turiști anual. Cracovia este unul dintre cele mai de seamă centre culturale, academice, artistice și economice ale Poloniei și este unul dintre orașele înfrățite cu Nürnberg-ul (ca și Brașovul), iar împreună cu partenerii germani, în anul 2019, au fost puse bazele unei colaborări între cele trei orașe, în domeniul schimburilor culturale pentru tineret, care s-a concretizat prin obținerea unei finanțări prin programul Erasmus+, în baza căreia vor fi organizate în cursul anului 2021 două cursuri, la Nürnberg și Cracovia, adresate persoanelor implicate în activități pentru tineret.

100 de ani de relații diplomatice cu Polonia

De menționat că în 2019, Polonia și România au sărbătorit 100 de ani de relații diplomatice și sunt parteneri strategici. În octombrie 2007 au fost semnate Acordul de Colaborare Culturală dintre România şi Polonia si Acordul Interguvernamental privind colaborarea dintre Institutele Culturale din cele două ţări. La 5 martie 2009 a fost semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Polone privind funcţionarea Institutului Cultural Român de la Varşovia şi a Institutului polonez din Bucureşti, iar în 2017 a fost semnat programul de aplicare a Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Polone privind colaborarea în domeniile științei, învățământului și culturii. Cooperarea în domeniul învăţământului se desfăşoară în bune condiţii, concretizându-se în schimburi de persoane pentru stagii de specializare, acordarea reciprocă de locuri la cursurile de vară de limbă, literatură şi civilizaţie, participarea la olimpiade şi concursuri şcolare organizate în cele două state, funcţionarea de lectorate. În cadrul Universităţii Jagiellone din Cracovia şi la Institutul de Romanistică din cadrul Universităţii „Adam Mickiewicz” din Poznan există catedre de filologie română, la care lectori din România predau cursuri de literatură, cultură şi civilizaţie românească. Asociaţiile româneşti din Polonia sunt: Asociaţia de prietenie polono-română – Integrarea” (Wrocław), „Societatea Polono-Română” (Cracovia), “Prietenia Polono-Română” (Katowice), “Comunitatea Bucovineană” (Zielona Góra).

,,Clubul polonezilor îndrăgostiți de România”, în Cracovia

Potrivit unui reportaj Agerpres, în Cracovia există un club al pasionaților de România și de Daciile vechi, înființat de doi soți care au vizitat România și care, deși 100% polonezi, au învățat românește. Declară public că iubesc România, vin anual de mai multe ori în vacanțe în țara noastră și o promovează asiduu la ei acasă. În jurul lor s-a format o adevărată comunitate româno — poloneză, deși comunitatea românească din Cracovia numără, oficial, doar 400 de membri. Clubul „Kornet Drum Bun“ arborează încă de la intrare drapelul României. Pe pereți sunt fotografii cu Dacii vechi și cu România, pe un perete este chiar un bot de Dacia. Localul este singurul din Polonia care vinde bere românească și unde se poate plăti în lei. Aici au loc petreceri, activități culturale, lansări de carte și concerte ale unor artiști români.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

COVID Rata de infectare scade la Brașov la 4,63/1000 după o lună de creștere/ Opt localități sunt în scenariul roșu
După patru săptămâni de creștere a ratei de infectare în municipiul Brașov, se înregistrează prima zi de scădere. Astfel, potrivit
Abandonată la naștere, o brașoveancă de 42 de ani mai are un singur vis: „Vreau să simt şi eu cum
Abandonată la scurt timp după naştere, Loreta a trecut prin nu mai puţin de 7 orfelinate diferite. Pentru un copil,
Rafila: „Vom ajunge din nou la 10.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 pe zi”
Numărul pacienților infectați zilnic cu noul coronavirus va crește în următoarea perioadă, spune medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS.
Directorul Poliției Locale Brașov îi reamintește primarului Coliban că și-a asumat modul ales pentru reorganizarea instituției, inclusiv dacă se va
Ținând cont că primarului Brașovului Allen Coliban a început să-i placă să comunice și cu subaternii pe Facebook, nu doar
Allen Coliban îi cere demisia șefului Poliției Locale dacă nu va dispune reluarea concursului. „Avem un raport care arată suspiciuni
Primarul Allen Coliban a anunțat, în această seară, că șeful Poliției Locale, Nicolae Aldea, trebuie să găsească măsuri pentru reorganizarea
Ultima oară când se schimbă ora în România ar putea fi în noaptea dintre 27 și 28 martie 2021
Ceasurile ar putea fi date pentru ultima oară în 2021 având în vedere că Parlamentul European a votat în urmă
Grevă la o fabrică Schaeffler din Germania, după ce angajaților li s-a cerut să se mute la uzina din Brașov
Muncitorii de la fabrica Schaeffler din orașul german Eltmann au intrat astăzi în grevă, după ce muncitorilor li s-a spus
Godină face „mișto” de Dragnea: I-a trimis un exemplar din ultima sa carte pentru copii, aluzie la faptul că fostul
Politistul Marian Godina a semnat un exemplar al noii sale carti cu o dedicatie speciala pentru fostul lider PSD, Liviu
132 de școli din județ funcționează în scenariul roșu începând de luni/ Alte patru au activitatea total suspendată în urma
132 de școli, grădinițe și licee din cele 417 din județul Brașov vor funcționa în scenariul roșu, începând de luni,
O companie IT cu sute de angajaţi la Brașov cumpără agenţia Five, cu sedii în SUA şi Croaţia
Endava, compania de software britanică prezentă pe piaţa locală cu şapte centre de livrare, a anunţat vineri că achiziţionează agenţia
Brașovul și stațiunile de pe Valea Prahovei, atracții pentru city break-uri de 8 martie
Cei mai mulţi români vor merge în acest weekend către staţiunile de pe Valea Prahovei şi Braşov, aceştia fiind dispuşi
Bucureștenii de la Viarom bagă în șantier timp de 18 luni drumul dintre Rupea și limita cu Harghita. Aproape 60
Ieri a avut loc predarea amplasamentului în vederea realizării proiectului de refacere a Drumului Judeţean 132, unul dintre cele mai
Cele mai avantajoase metode de finanțare pe termen scurt
Trebuie să recunoaştem, cardurile de cumpărături sunt parte din viaţa noastră. Și, trebuie să recunoaştem că le iubim, în special
Curățenie de primăvară pe marginea drumurilor județene. Se pregătește terenul pentru plantări, dar și pentru viitoarele piste de biciclete
O echipă de la Serviciul Judeţean pentru Protecţia Plantelor lucrează pe Drumul Judeţean 103 A Braşov – Cărpiniş – Tărlungeni
Medicul Petre Mitrea, membru PLUS Brașov, candidat la șefia Resurselor Umane din Ministerul Sănătății, condus de colegul de partid Vlad
Ministerul Sănătăţii a publicat miercuri anunţul privind rezultatul selecţiei dosarelor pentru ocuparea fără concurs, a funcţiei publice de conducere vacantă
STUDIU Echilibrul dintre viața profesională și cea personală s-a înrăutățit pentru 40% dintre femei în ultimul an. 25% chiar au
Pentru 40% dintre femei, echilibrul dintre viața profesională și cea personală s-a înrăutățit în ultimul an, de la declansașarea pandemiei.
Peste 30.000 de brașoveni s-au vaccinat anti-COVID. Numărul reacțiilor adverse ușoare este de 90, până acum
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică, până astăzi au fost distribuite centrelor de vaccinare din județ 43.937 doze
Învață ABC-ul comerțului electronic cu eMAG Academy
România este campioana Europei la capitolul comerț electronic. Țara noastră a înregistrat cea mai mare creștere din UE în 2020,
FOTO Primul „peco” de bere din Brașov a fost deschis în incinta AFI. Investiția într-o astfel de stație ajunge la
Brașovenii au la dispoziție începând de astăzi un magazin de unde se pot aproviziona cu bere artizanală, adusă la poalele
Atenție! Trei noi alerte privind comercializarea unor măști de protecție neconforme în România. Unele produse sunt destinate copiilor
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a emis vineri trei noi alerte privind comercializarea unor măști de protecție neconforme în