
Odată finalizat studiul de fezabilitate pentru modernizarea DJ 102 I Valea Doftanei (Prahova) – Brădet (Braşov), cu scopul de a fi transformat într-o rută ocolitoare a DN 1, recent a fost demarată partea de avizare a lucrărilor.
După cum ne-a declarat președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, autoritatea județeană ar urma să obțină toate avizele pentru tronsonul de drum care traversează județul nostru, iar apoi proiectul să își continue parcursul prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, care va contracta și finanța în perioada următoare partea de proiectare și execuție. Primul aviz solicitat a fost cel al Administrației Bazinale Apele Române – Serviciul de Gospodărire a Apelor Brașov. Lungimea totală a drumului este de 24 de km, din care 13,684 km sunt pe teritoriul judeţului Braşov. Numai pentru realizarea studiului de fezabilitate s-au cheltuit 2.795.010,73 lei (cu TVA).
Planul autorităţilor este ca drumul să fie refăcut în totalitate, de la fundaţie, până la partea carosabilă, urmând să aibă două benzi de circulaţie şi o lăţime de opt metri. De asemenea, în cadrul proiectului vor fi refăcute toate podurile şi podeţele de pe traseu. În urma modernizărilor, drumul care leagă localitatea prahoveană Valea Doftanei de zona Brădet-Săcele va reprezenta o alternativă de circulaţie la drumul naţional 1.
Pentru ca acest proiect investiţional de amploare să poată fi realizat de CNI, în prealabil, segmentele de drum aflate pe teritoriul administrativ al judeţelor Prahova şi Braşov au fost predate în folosinţă gratuită, către Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în urma unor hotărâri adoptate de cele două consilii judeţene. Investiția a fost inclusă în cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social implementat de CNI.