Corona Braşov a ajuns o adevărată gaură neagră pentru Primăria Braşov, după ce clubul a fost implicat şi în cel mai mare scandal de dopaj din ultimii ani în România. FANATIK a aflat câteva date financiare pentru un club susţinut de municipalitate.
Proiectul Corona Braşov a fost creat de George Scripcaru, fostul primar al Braşovului, iar două dintre secţiile clubului au avut mari probleme în trecut. Allen Coliban, noul primar al oraşului, a anunţat startul unui control la club, iar primele date dovedesc faptul că există cheltuieli uriaşe la trei secţii: hochei, handbal şi fotbal.
„Avem o analiză în desfășurare la clubul Corona, în care s-a implicat viceprimarul Sebastian Rusu. Am identificat câteva probleme, mai ales la secțiile care cheltuie partea cea mai mare din bugetul anual. Mă refer la secțiile de handbal, hochei și fotbal”, a anunţat Allen Coliban într-un episod din „Jurnalul Primarului”, ţinut de actualul primar pe pagina sa de Facebook.
FANATIK a aflat că secţia de hochei a clubului Corona Braşov a cheltuit 5.000.000 de euro în ultimii cinci ani, o sumă cu mult peste bugetele adversarelor din campionatul naţional şi care depăşeşte banii cheltuiţi de câteva echipe din Erste Liga, competiţie la care participă echipe din România şi Ungaria.
De-a lungul anilor, echipa de hochei Corona Braşov a oferit salarii colosale pentru a atrage jucători străini. Un exemplu ar fi situaţia hocheiştilor suedezi aduşi la echipă, care aveau salarii de 150.000 de euro pe an (12.500 de euro pe lună), apropiate de sumele câştigate de fotbalişti din Liga 1. Andrei Miron, Darius Olaru sau Andrei Vlad câştigă lunar, la FCSB, bani mai puţini decât primeau hocheiştii străini de la Corona Braşov, scrie FANATIK.
„La hochei ne referim la dimensiunea bugetului, o comparație cu alte echipe din Erste Liga, dar și din campionatul național arată că sumele pe care le cheltuie Corona sunt cele mai mari din România în acest moment. Este o dezbatere pe care este important să o avem și ce tip de construcție vrem sa încurajăm. Vrem să avem performanță în hochei la Brașov, dar trebuie să găsim căile cele mai bune” – Allen Coliban.
Echipa de fotbal a clubului braşovean joacă în Liga 3, unde este lider în Serie 5, dar a cheltuit în 2020, an în care a promovat din Liga 4, o sumă care ar susţine cu uşurinţă un club în Liga 2. Corona Braşov a cheltuit 600.000 de euro anul trecut.
Retrogradată în Divizia A de handbal feminin, după scandalul de dopaj din 2019, Corona Braşov şi-a menţinut bugetul la nivelul echipelor din Liga Naţională. Nicio handbalistă a echipei de sub Tâmpa nu are salarii sub 7.000 de lei (aproximativ 1.400 de euro), în timp Simona Gogîrlă, antrenoarea formaţiei, primeşte un salariu de 15.000 de lei pe lună (aproximativ 3.000 de euro), superior al multor tehnicieni din prima ligă, mai scrie FANATIK.
„Dacă ne referim la handbal, sunt câteva situații ciudate, pentru ca sunt unele contracte sportive care au fost făcute de asa natură încât sa fie aproape imposibilă rezilierea unilaterală. Prin urmare, din nou câteva probleme, câteva favoritisme, câteva lucruri tratate cu dublă măsura din perspectiva contractelor” – Allen Coliban.
- peste 20.000.000 de lei (aproximativ 4.100.000 de euro) a fost bugetul Coronei Braşov în 2020
- 150.000 de lei (aproximativ 35.000 de euro) a plătit Corona Braşov pentru procedura de terapie cu laser intravenos care a dus la scandalul de dopaj de la echipa de handbal feminin
Secţia de fotbal de la Corona Braşov, coordonată de Adrian Szabo, inamicul lui SR Braşov
Adrian Szabo este coordonatorul secţiei de fotbal de la Corona Braşov, unde, din informaţiile FANATIK, câştigă 9.800 de lei pe lună, pe lângă salariul primit de la FRF ca referent zonal. Fostul antrenor al lui FC Braşov, în mai multe mandate, a cerut în instanţă falimentul clubului în 2017, iar după dispariţia echipei a dus grupele de juniori ale echipei stegare la Corona Braşov.
Tot Adrian Szabo a fost unul dintre oamenii care s-au opus ca SR Braşov, echipa înfiinţată de suporteri, să fie preluată de Primăria Braşov, după ce fanii au cerut transparenţă în privinţa cheltuielilor.
- 2019 este anul în care a fost reînfiinţată secţia de fotbal de la Corona Braşov
Monopol pe bazele sportive, dar plăteşte bani pentru antrenamente
Înfiinţată de George Scripcaru, clubul Corona Braşov a fost favorizat de o decizie a fostului primar, prin care a putut să folosească toate bazele sportive deţinute de Primărie, în timp ce restul echipelor din oraş au fost nevoite să plătească pentru folosinţa acestora.
Chiar dacă deţine monopol pe bazele sportive şi sportivii se pot antrena oriunde, gratis, FANATIK a aflat că secţia de fotbal a clubului plăteşte 600 de lei, pentru fiecare şedinţă de pregătire, unei firme private, aflată în litigiu cu Primăria, pentru a face antrenamente pe stadionul ICIM. Totul după ce zăpada nu a fost dată de pe stadionul “Tineretului” în această iarnă.
- 500 de lei/oră era suma prin care se putea închiria stadionul „Tineretului” şi a fost redusă la 100 de lei/oră de primarul Allen Coliban
Fotbalul, pe cale de dispariţie la Corona Braşov
Luna februarie va fi decisivă pentru viitorul secţiei de fotbal de la Corona Braşov, iar Allen Coilban a anunţat că va analiza situaţia echipei, care are foarte puţini suporteri în oraş şi trăieşte exclusiv din bani publici.
„La fotbal vom avea de luat o decizie în luna februarie. Dacă are sau nu are rost să investim bani publici într-o echipă care nu are foarte mulți suporteri și a fost creată mai degrabă dintr-un orgoliu al fostului primar sau ne oprim înainte să cheltuim sume însemnate din bugetul local. Decizia va avea în spate o dezbatere publică pe care va trebui să o luăm în prima jumătate a lunii februarie, până la reluarea campionatului” – Allen Coliban.
Nu ar fi prima oară când secţia de fotbal de la Corona Braşov s-ar desfiinţa. În 2014, după retrogradarea în Liga 2 la finalul unui sezon umilitor în Liga 1, George Scripcaru nu a avut nicio problemă să desfiinţeze echipa.
- 2 victorii, 8 remize şi 24 de înfrângeri a înregistrat Corona Braşov în sezonul 2013-2014, singurul în care a jucat în Liga 1
Februarie, luna în care se decide soarta brandului FC Braşov
Tot în luna februarie se va dezbate soarta brandului FC Braşov, pentru care Primăria a plătit 7.500 de euro. Din informaţiile FANATIK, în acest moment există două proiecte pentru preluarea brandului FC Braşov.
- Proiectul 1 este cel al SR Braşov, echipa suporterilor care joacă în Liga 3 şi este sprijinită financiar de comunitate. În plus, formaţia i-a atras alături pe suporterii care mergeau la meciurile lui FC Braşov şi este considerată continuatoare a formaţiei înfiinţate în 1936.
- Proiectul 2 a fost depus de Nicu Badea, autointitulat fost şef de galerie al lui FC Braşov şi considerat un impostor de fanii echipei de sub Tâmpa. Proiectul acestuia e creionat în jurul Coronei, fiind cunoscut ca apopiat al lui Adrian Oprică, fostul șef al liberalilor în municipiu.
Un comentariu
a dracu spurcat nenorocit scripcaru numai mizerii a stiut sa faca in 20 de ani cu toata sleahta lui