Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunţat că a aprobat calendarul admiterii pentru şcolile de agenţi şi subofiţeri din cadrul MAI. Astfel, cererile pentru înscriere se pot depune în perioada15 – 28 februarie, iar proba scrisă va avea loc în 27 martie, informează news.ro.
Potrivit ministrului, sunt disponibile 2.403 locuri, defalcat pe specializări, astfel:
1.483 pentru agent de poliţie,
220 pentru agent de poliţie de frontieră,
400 de locuri pentru subofiţer de jandarmi,
256 pentru subofiţer de pompieri şi protecţie civilă
22 de locuri pentru specializarea maistru militar auto.
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape
MAI a trasmis că cererile de înscriere se depun la structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, de jandarmerie sau pentru situaţii de urgenţe, precum şi inspectoratele teritoriale ale poliţiei de frontieră, precum şi la structurile de resurse umane ale Inspectoratelor Generale în funcţie de domiciliul sau reşedinţa înscris/ă pe cartea de identitate.
Candidaţii care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat, vor depune cererea la structurile de resurse umane din unităţile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei Române, potrivit domiciliului sau reşedinţei înscris/ă în cartea de identitate.
După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaţilor, proba de evaluare a performanţei fizice şi a cunoştinţelor, iar, în final, examinarea medicală a candidaţilor rămaşi în concurs după parcurgerea etapelor amintite.
Proba de evaluare a cunoştinţelor va avea loc la data de 27 martie 2021, la unităţile de recrutare, respectiv la sediile inspectoratelor judeţene în funcţie de domiciliul sau reşedinţa candidatului înscris/ă în cartea de identitate, cu excepţia situaţiilor care nu permit acest lucru din motive obiective. Unităţile de recrutare vor fi desemnate unităţi de selecţie prin ordin/dispoziţie a inspectorului general.
Distinct, candidaţii care au optat pentru admiterea în Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, vor susţine toate probele de concurs la sediul acestei unităţi de învăţământ, conform calendarului general valabil pentru toate specializările.
Candidații vor fi repartizați pe șapte centre zonale
În acest an, candidaţii care au optat pentru arma Poliţie, Jandarmerie sau Poliţie de Frontieră vor fi repartizaţi pentru evaluarea performanţei fizice pe 7 centre zonale, în funcţie de domiciliu, indiferent de opţiune, astfel:
Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” – pentru candidaţii din Municipiul Bucureşti şi judeţele: Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina – pentru candidaţii din judeţele: Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;
Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca – pentru candidaţii din judeţele: Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;
Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea – pentru candidaţii din judeţele: Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;
Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani – pentru candidaţii din judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea.
Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni – pentru candidaţii din judeţele: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui;
Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti – pentru toţi candidaţii înscrişi la această şcoală.
Ministerul Afacerilor Interne a transmis că, în perioada 15 februarie – 17 aprilie 2021, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 6 unităţile de învăţământ, şi anume Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca, Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti.
În următoarele zile, site-urile unităților de învățământ ale MAI precum și cele ale inspectoratelor generale vor publica informații utile.