Stephan Ludwig Roth tipărea în 1842, la Brașov, lucrarea „Der Sprachkampf in Siebenbürgen: Eine Beleuchtung des Woher und Wohin?”, din care
redăm următorul pasaj:
„Domnii de la Dieta din Cluj voiesc să vadă născută o limbă de cancelarie, și acu se bucură că copilul a fost adus pe lume.
A declara o limbă drept limbă oficială a ţării nu e nevoie.
Căci noi avem deja o limbă a ţării. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, ci este limba valahă. Oricât ne-am suci și ne-am învârti noi, naţiunile reprezentate în dietă, nu putem schimba nimic. Asta este realitatea.
(…) Când se discută despre o limbă comună a ţării, noi credem că prin aceasta nu poate fi vorba de alta decât de cea valahă.
(…) Această realitate nu poate fi contestată.
De îndată ce se întâlnesc doi cetăţeni de naţionalităţi diferite și nici unul nu cunoaște limba celuilalt, de îndată limba valahă le slujește ca tălmaci.
Când faci o călătorie, când te duci la iarmaroc, limba valahă o cunoaște oricine.
Înainte de a face încercarea dacă cineva știe limba germană sau celălalt cea maghiară, conversaţia începe în valahă. Cu valahul oricum nu poţi altfel sta de vorbă, căci de obicei el nu vorbește decât în graiul lui.
E explicabil: ca să înveţi limba maghiară sau cea germană, ai nevoie de cursuri școlare; limba valahă o înveţi singur, pe stradă, în contactul zilnic cu oamenii.
Ușurinţa învăţatului ei nu stă numai în marele număr de cuvinte latinești, pe care acest popor amestecat le-a adoptat odată cu contopirea sa cu coloniștii romani și care nouă, transilvanilor, ne sunt preacunoscute, datorită educaţiei noastre în spirit latin de până acum, ci și prin faptul că viaţa însăși ne pune zilnic în contact cu acest popor numeros, care formează aproape jumătate din totalul populaţiei.
Azi se prinde de tine un cuvânt, mâine altul și după o vreme observi că poţi vorbi românește, fără ca de fapt să fi învăţat. Chiar dacă cuiva nu i-ar fi fost atât de ușor învăţatul ei, se recomandă să o facă, din mii și felurite motive.
Vrei să discuţi cu un valah, trebuie să folosești limba lui, dacă nu vrei să te alegi cu un: Nu știu! ridicat din umeri”.
Sursa traducerii: Bogdan Murgescu, Istoria României în texte, București, 2001, via tiparituriromanesti.wordpress.com
