
Prevenirea incendiilor în spitalele din România rămâne doar în declarații. Multe unități spitalicești sau clădiri ale acestora nu au nici măcar hidranți, iar de instalații de detecție a incendiilor nici nu poate fi vorba. Căile de evacuare în caz de incendiu, dar și condițiile de evacuare a pacienților nu sunt asigurate. De exemplu, la Spitalul Județean Brașov, controlul de anul trecut a scos în evidență că nu funcționează instalațiile de hidranți interiori/exteriori. Tot la Spitalul Județean, anul trecut nu era asigurată dotarea cu stingătoare („mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor”) și nici nu erau asigurate condițiile de evacuare în caz de situații de urgență. Dar aceasta este o problemă pe care aproape niciun spital din Brașov nu a rezolvat-o.
Interesant este că anul trecut, la Brașov, șapte unități spitalicești funcționau fără autorizație de securitate la incendiu, printre acestea numărându-se și Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.
Vezi aici rezoltatul controalelor din 2020
Datele reies din raportele controalelor făcute de IGSU la spitalele din România în ultimii doi ani. Deși deficiențele au fost semnalate în 2019, în 2020 nu au fost remediate. Documentele au fost publicate de ministerul Sănătății.
În 2019 au fot efectuate controale la 527 de unități sanitare cu paturi, fiind identificate 3.769 de încălcări ale legislației privind apărarea împotriva incendiilor.
În 2020 au fost făcute, după incendiul de la Piatra Neamț, controale în 292 de secții de Terapie Intensivă, fiind constatate 1921 deficiențe.