Finalul anului 2020 s-a remarcat printr-un interes crescut al turiștilor români pentru călătoriile în țări exotice îndepărtate sau din zona Orientului Mijlociu și a Golfului Arabiei. Căutările de bilete de avion în destinații precum Maldive, Egipt, Dubai, Zanzibar, Abu Dhabi, Cancun și Punta Cana au înregistrat creștreri și cu până la 400%, conform celor mai recente date furnizate de Vola.ro.
Lipsa restricțiilor în țările exotice, numărul scăzut de cazuri COVID, dar și măsurile anunțate de aeroporturi, companiile aeriene și resorturi au contribuit la creșterea interesului românilor pentru vacanțe exotice. În decembrie și ianuarie aceștia au căutat locații exotice precum Punta Cana, Maldive sau Cancun, dar și destinații din zona Golfului Arabiei ca Dubai și Abu Dhabi.
Se pare că prețurile biletelor de avion spre Dubai au crescut cu 50% în ianuarie 2021, pe fondul înjumătățirii zborurilor spre Dubai și a creșterii numărului de cereri de bilete de avion. Prețul mediu al lunii a depășit 430 de euro pentru un bilet de avion în condițiile în care doar o companie aeriană a mai operat zboruri spre principala destinație de călătorie din zona Golfului, comparativ cu 287 de euro în aceeași perioadă a anului trecut.
„Dubai-ul este fără îndoială cea mai căutată destinație din zona Golfului de către români. În ciuda prețurilor mai mari decât anul trecut, în luna Decembrie au călătorit la Dubai peste 2000 de români pe săptămână. Începând cu luna februarie, principalul operator low cost va reintroduce zborurile spre Dubai și ne așteptăm la o scădere a prețului până aproape de nivelul anului trecut. Totodată, începând cu luna ianuarie un mare operator low cost va relua zborurile spre Abu Dhabi și ne așteptăm la o creștere a cererii și pentru această destinație”, a declarat Claudia Tocilă, Director de Marketing Vola.ro.
Insumeme Spaniei au fost o opțiune viabilă în perioada iernii pentru românii care preferă plajele paradisiace situate aproape de casă. Tenerife și Palma de Mallorca se află printre primele alegerei ale românilor care caută în perioada aceasta o vacanță cu soare în Europa, aceștia trebuind să plătească începând de la 115 euro de persoană.
„În rezervările efectuate de turiștii români se observă deja câteva trenduri pentru începutul anului 2021. Spre exemplu, putem spune deja că predomină rezervările last minute, cu 3-7 zile înainte de călătorie. Pentru destinațiile îndepărtate a crescut perioada călătoriei la minimum 10 zile sau chiar două săptămâni, spre deosebire de anii anteriori când românii preferau sa aibă mai multe vacanțe și mai scurte ca durată”, a completat Claudia Tocila, Director de Marketing Vola.ro.