CEZ Vânzare, unul dintre cei patru mari furnizori de energie electrică din țară, vine cu o ofertă inedită pentru clienți, o premieră pe piață: compania suportă plata facturii dacă un client se îmbolnăvește sau este trimis în șomaj.
Această ofertă a fost dezvăluită de Ondrej Safar, directorul general al CEZ România, într-un interviu acordat agenției de presă Agerpres. “Ne-am gândit la diferite moduri de abordare şi diferite servicii şi am venit cu un produs nou, numit CEZ Comfort Asigurat, iar pentru clienţii noştri, dacă pe perioada contractului, din orice motiv îşi pierd slujbele sau se infectează cu Covid noi plătim factura timp de şase luni. Am venit cu acest produs în parteneriat cu o companie de asigurări. Ne-am gândit că oamenii sunt îngrijoraţi de situaţia lor economică, precum şi de faptul că se pot infecta şi atunci am gândit acest produs”, a spus Safar, care nu a dat m ai multe detalii pe această temă.
Potrivit primelor informații disponibile, noua ofertă a CEZ va fi disponibilă în toată țara. Ea va conține un preț fix al energiei electrice pentru fiecare dintre cele opt zone de rețea ale țării. În plus, va conține o componentă fixă, un abonament. Cine alege acest pachet, primește garanția că, timp de șase luni, dacă își pierde locul de muncă sau se infectează cu noul coronavirus, compania îi va plăti factura la energie electrică. Din ce am aflat de la CEZ, acest produs oferă și alte asigurări, iar compania ne-a anunțat că va prezenta noua ofertă, în detaliu, într-un comunicat de presă ce va fi emis mâine.