
Cel mai mare furnizor electricitate de pe piața brașoveană, Electrica Furnizare, își ademenește clienții captivi de până la 31 decembrie 2020 cu prețuri mai mari cu până la 10% față de cele de anul trecut și cu până la 15% mai mari față de cea mai bună ofertă din piață, reiese dintr-o analiză a Asociației Energia Inteligentă. Compania, care avea o cotă de aproape 20% din piața de furnizare, și-a anunțat clienții că au timp până la 31 august să aleagă o ofertă concurențială de energie electrică, mai bună decât prețul de serviciu universal pe care l-ar plăti dacă n-ar face nimic. În plus a anunțat că va acorda un discount în toată această perioadă, calculat ca diferență dintre prețul mare de serviciu universal și cel mai mic, din oferta concurențială aleasă (exceptând taxele și accizele). Anul trecut, ceva mai bine de jumătate din consumatorii captivi de electricitate plăteau curentul furnizat de Electrica Furnizare. Liberalizarea pieței de energie de la 1 ianuarie 2021 presupune că toți aceștia, precum și cei de la celelalte companii, pot alege orice furnizor cu licență de pe piață.
Consumatorii care se găsesc în zona Electrica Transilvania Sud (Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu) plătesc de la 1 ianuarie 2021 Serviciul Universal cu prețul final (inclusiv TVA) de 0,751 lei/kWh. Dacă aceștia vor trece în piața concurențială la același furnizor la cel mai mic preț din oferta acestuia, vor primi, conform AEI, un discount pentru fiecare 100 kWh consumați de 1,6 lei. În situația în care consumatorul din această zonă ar alege cea mai mică ofertă din piață ar caștiga 9,71 lei la fiecare 100 kWh consumați, adică va plăti un preț cu 2% sub prețul pe care-l plăteau în luna decembrie 2020.
Consumatorii care se găsesc în zona Electrica Transilvania Nord (Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistriţa-Năsăud) plătesc de la 1 ianuarie 2021 Serviciul Universal cu preșul final (inclusiv TVA) de 0,742 lei/kWh. Dacă aceștia vor trece în piața concurențială la același furnizor la cel mai mic preț din oferta acestuia, vor primi un discount pentru fiecare 100 kWh consumați de 1,3 lei. În situația în care consumatorul din această zonă ar alege cea mai mică ofertă din piață ar câștiga 9,73 lei la fiecare 100 kWh consumați. adică va plăti un preț cu 4% sub prețul pe care-l plăteau în luna decembrie 2020.
Consumatorii care se gasesc in zona Electrica Muntenia Nord (Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea), plătesc de la 1 ianuarie 2021 Serviciul Universal cu prețul final (inclusiv TVA) de 0,760 lei/kWh. Dacă acestia vor trece în piața concurențială la același furnizor la cel mai mic preț din oferta acestuia, vor primi un discount pentru fiecare 100 kWh consumați de 1,7 lei. În situația în care consumatorul din această zonă ar alege cea mai mică ofertă din piață ar câștiga 9,72 lei la fiecare 100 kWh consumați, adică va plăti un preț cu 3% sub prețul pe care-l plăteau în luna decembrie 2020.
Într-o piață liberă, singura soluție este cea a alegerii celei mai bune oferte din piață, în condițiile unui consumator informat, învățat și protejat, susține Dumitru Chisăliță, președintele AEI.
„Situația miraculoasă” propusă de autorități, poate determina ca locul prețurilor mai mici decât prețurile din luna decembrie 2020, prin alegerea unui furnizor de pe piața liberă (dacă ar fi existat o perioadă tampon pentru alegerea furnizorului), consumatorii să aleagă oferte care le va aduce prețuri mai mari decât cele din luna decembrie 2020.
2 comentarii
Bună ziua locuiesc în Brașov sunt client Transilvania Sud dacă fac contract cat ma costa 123 kw la preț de concurenta astep un răspuns multumesc
Bună ziua locuiesc in Brașov sun client dacă fac contract cat ma costa 123 kw la preț de concurenta aștept răspuns multumesc