Săptămâna trecută, a fost finalizată dotarea celor două centre de vaccinare împotriva COVID-19 de la Policlinica Municipiului Săcele și de la Centrul de Zi Săcele.
Potrivit datelor publicate de Primăria Săcele, investiția s-a ridicat la suma de 30.000 lei, centrele fiind înființate prin ordin al ministrului Sănătății, locațiile fiind stabilite de către Primăria Municipiului Săcele și DSP Brașov. Fiecare din cele două centre are zonă de triere, sală de așteptare pre-vaccinare, sală de vaccinare și sală post-vaccinare.
„Tot ceea ce a depins de administrația locală s-a realizat la termen. Din păcate, la această oră, încă nu este clarificat modul în care se va asigura personalul medico-sanitar. Pentru buna desfășurare a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, consider că este oportună desemnarea unui coordonator la nivel județean al campaniei de vaccinare, care să fie un mediator între autoritățile centrale și locale.Sper ca începând de săptămâna viitoare, prin implicarea Prefecturii și a Direcției de Sănătate Publică Brașov, cele 2 centre de vaccinare împotriva COVID-19 de la Săcele să devină funcționale”, a precizat primarul Virgil Popa.