Platforma online unde se pot înscrie românii care se încadrează în etapa a doua a campaniei de vaccinare va fi disponibilă de astăzi, cu începere de la ora 15:00. Procesul de vaccinare va începe efectiv la data de 18 ianuarie.
Conform Strategiei de vaccinare, din etapa a II-a fac parte cei cu grad ridicat de risc. Este vorba despre adulți cu vârsta peste 65 de ani și persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
Persoanele cu vârsta peste 65 de ani se pot programa la vaccinarea împotriva COVID-19 astfel:
Prin intermediul medicului de familie;Individual, prin intermediul platformei https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login;Din contul unui aparținător, prin intermediul platformei https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane);Prin call center la numărul de telefon 021.414.44.25;Prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor.
Persoanele cu boli cronice, indiferent de vârstă, se pot programa pentru vaccinare prin medicii de familie pe lista cărora sunt înscriși sau prin următoarele modalități:
Prin intermediul oricărui alt medic de familie;Prin call center la numărul de telefon 021.414.44.25;Prin structurile de asistență socială de la nivelul primăriilor.
În categoria ,,boli cronice” se încadrează oricare dintre următoarele afecțiuni, potrivit autorităților: Diabet zaharat, Obezitate, Alte boli metabolice, inclusiv congenitale, Afecțiuni cardiovasculare, Afecțiuni renale, Afecțiuni oncologice, Afecțiuni pulmonare, Afecțiuni neurologice, inclusiv sindromul Down, Afecțiuni hepatice moderate/severeși Afecțiuni autoimune.