Președintele Klaus Iohannis a anunțat, astăzi, că începând din 8 februarie, majoritatea școlilor se redeschid „în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni”.
În localitățile din scenariu verde toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală. În scenariul galben lucrurile se schimbă: merg în continuare la școală, la grădiniță și școală, copiii de la grădiniță, cei din ciclul primar și cei din anii terminali, 8 și 12
În scenariul roșu merg copiii de grădiniță și cei din ciclul primar. În acest moment, municipiul Brașov se află în scenariul roșu, cu o incidență de peste 3/1000, însemnând că aici s-ar putea redeschide doar școlile și clasele din ciclul primar.
Totuși, în situația în care se va ajunge la o rată de infectare de peste 6 la mia de locuitori, localitatea se va carantina și toate școlile vor fi închise, urmând să se continue activitatea online.
Având în vedere autonomia universitară, decizia reluării cursurilor în format fizic va fi luată de fiecare instituție de învățământ superior în parte.
„Toate aceste lucruri devin realitate dacă situația pandemică nu se înrăutățește grav. În 2 februarie, înainte de începerea școlii, vom face o reevaluare a situației pandemice și decizia finală va fi luată în 2 februarie”, a mai precizat Iohannis.
Decizia a fost luată după întrevederea pe care Iohannis a avut-o cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și cu ministrul Educației, Sorin Câmpeanu.