Rata de infectare din județul Brașov a ajuns la a treia zi consecutivă de scădere, valoarea anunțată de Direcția de Sănătate Publică Brașov fiind de 2,65 cazuri la mia de locuitori, după ce ieri valoarea comunicată era de 2,67 cazuri la mia de locuitori. Practic, în ultimele 14 zile, în județ au fost depistate 1.746 de îmbolnăviri, dintre care 25 în cadrul unor focare.
Și în municipiul Brașov rata de infectare a scăzut de la 3,67 la 3,54 cazuri la mia de locuitori. Cea mai afectată localitate pare a fi comunica Cristian, cu o incidență de 5,34/1000. În total, 10 localități au o incidență de peste 3/1000 – Cristian, Sânpetru, Predeal, Dumbrăvița, Mândra, Bran, Ghimbav, Brașov, Hărman și Hălchiu.
