
După ce în spațiul public au fost mai multe comentarii de la locuitori din Cărpiniș, în care își exprimau îngrijorarea referitor la investiția în Centrala de Management integrat al Deșeurilor care va fi parte a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID), vicepreședintele Consiliului Județean, Szenner Zoltan, a oferit câteva clarificări, astfel încât să demonteze „miturile” vehiculate în spațiul public.
Practic, o parte din temerile tuturor, izvorăsc și din faptul ca nu există o imagine clară asupra investiției și totul pare abstract și negativ, după cum recunosc autoritățile. Vicepreședintele CJ Brașov a fost și a văzut mai multe investiții de acest gen și a fost plăcut impresionat, deși erau mult mai simple ca tehnologie decât cea care ar urma sa fie realizată la Brașov. „Nu am simțit miros, deși multe erau cu platforme acoperite dar deschise, nu în hale complet închise cum urmează sa fie cea de aici. La Brașov, inclusiv preluarea deșeurilor se va face direct în hală iar compostarea se va face în tunele de compostare, nu vor exista rampe de stocare deschise. Este ca o fabrică, și ce este CEL MAI IMPORTANT : la CMID NU va fi depozit de deșeuri”, a subliniat Szenner Zoltan.
Pe terenul respectiv se depozitează ilegal deșeuri
Acesta a precizat că locația de lângă Cărpiniș a fost aleasă, pentru că este cea mai bună variantă care s-a oferit și nu este deloc un teren bun pentru ridicarea de locuințe, așa cum au susținut unii. „Este un teren viran, lângă o fermă de curcani, unde au fost excavări de pietriș, iar acum este locul în care se depozitează deșeuri în mod ilegal. Deșeuri pe care tot Primăria Tărlungeni este obligată să le strângă și să le ducă la depozitare pe cheltuiala comunei. Terenul este mai mare decât este necesar, este pe lungime, astfel încât permite amplasarea investiției în zona cea mai îndepărtată de comună și păstrarea distanțelor prevăzute de lege, fără probleme. Pe lângă faptul că se va amenaja zona și vor dispărea cheltuielile legate de ridicarea deșeurilor depozitate ilegal, comuna va avea și o serie de avantaje directe: se vor crea 80-100 de locuri de muncă de care vor putea beneficia persoanele asistate social din comună; comuna, pe lângă faptul că vor scadea cheltuielile cu asistența socială, va beneficia și de taxele și impozitele de pe urma investiției”, a mai adăugat vicepreședintele CJ Brașov.
Suntem departe de țintele de reciclare pe care trebuie să le atingem
Reprezentantul CJ Brașov a mai subliniat faptul că întregul județ are nevoie ca de aer de o astfel de investiție, deoarece nu vor mai fi finanțări pe acest tip de proiecte și vom pierde ocazia definitiv să rezolvăm această problemă stringentă, în timp ce toți vedem că sunt probleme reale în gestionarea deșeurilor. „Vedem deșeurile aruncate pe câmp, faptul că nu peste tot se colectează selectiv, faptul că se recicleaăa puțin și probabil mulți dintre dvs. nu știți că în județ suntem foarte departe de țintele de reciclare pe care trebuie sa le atingem. Toate acestea vor însemna infringement – care nu e deloc un termen abstract și se «traduce» în penalități pe care tot noi le vom plăti, atât din punct de vedere financiar cât și prin sănătatea afectată de poluare la un grad ridicat. Vă asigur că nu sunt lipsit de considerație pentru locuitorii comunei și dacă reușim să realizăm investiția, voi face tot ce ține de mine să existe cât mai puțin deranj. Proiectul S.M.I.D. este deocamdată într-o fază incipientă. La fel ca în derularea oricărui proiect, cu atât mai mult a unuia de o asemenea amploare, va exista o fază de dezbatere publică unde cetățenii vor fi consultați. E modul nostru de a ne asigura de transparență și implicare permanentă a comunității”, a conchis Szenner Zoltan.
Acesta a publicat și două fotografii cu locația, astfel încât să se vadă mai exact despre ce teren este vorba.
În prima dintre fotografiile atașate se vede în partea stângă ferma de curcani și departe, dincolo de fermă, cele mai apropiate case din Cărpiniș.

