2.938 de elevi din județul Brașov sunt în situația de a nu avea încheiate mediile pentru primul semestru, potrivit datelor oferite de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Brașov. Un procent de peste 4% din totalul celor aproape 70.000 de elevi cărora trebuie să le fie încheiate mediile în primul semestru. 1.789 dintre ei sunt în mediul urban, iar 1.149 în mediul rural. Motivele sunt legate de lipsa accesului la tehnologie, dar nu numai: „Din ce ne-au declarat directorii, în urma a ceea ce au declarat părinții diriginților, unul dintre motive îl reprezintă faptul că o parte dintre acești elevi nu doresc sau refuză să participe la aceste ore, deși, declarativ, au și dispozitive, și conexiune la internet. E un absenteism în mediul online. Un al doilea motiv este că, deși participă la aceste lecții online, este o participare pasivă. Nu se implică”, a mai spus Valentin Bucur.
În toată țara, în aceeași situație de a nu avea mediile încheiate se află, în total, aproximativ 65.000 de elevi, a anunțat, ieri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. De patru ori mai mult față de anii anteriori. Din această cauză, ministrul Educației a anunțat, ieri, că va fi prelungită perioada de încheiere a situațiilor școlare neîncheiate în semestrul I, de la patru până la opt săptămâni de la revenirea la cursuri în semestrul al II-lea. De asemenea, mediile vor putea fi încheiate și cu un minim de 2 note, indiferent de numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline. Și a reiterat necesitatea de activități remediale pe parcursul semestrului al II-lea.