Închiderea şcolilor şi reducerea interacţiunilor interumane, ca urmare a restricţiilor specifice pandemiei, determină efecte grave în planul sănătăţii psihice a elevilor iar medicii pediatri trag, în acest sens, un semnal de alarmă.
„Noi, urgentiştii pediatri, am început să vedem din ce în ce mai frecvent adolescenţi cu depresie, cu idei de suicid. Statul acasă, distanţa şi lipsa colegilor şi a interacţiunii umane au efecte absolut impresionante. Sunt ferm convins, ca medic şi părinte, că şcolile trebuie deschise, însă trebuie ca zona respectivă să fie pe verde”, spune Mihai Craiu.
El a fost primul medic vaccinat la Institutul pentru Sănătatea Mamei şi Copilului şi este ferm convins că, înaintea eventualei redeschideri a şcolilor pentru cursurile cu prezenţă, profesorii şi părinţii trebuie, la rândul lor, să se vaccineze.
„A fost cum m-am aşteptat (administrarea vaccinului, n.r.) Singurul lucru special a fost că n-am simţit, practic, nimic. A fost precum celelalte vaccinuri pe care le-am făcut, precum antigripalul de anul trecut. Nu pot să-mi doresc decât să fie un număr cât mai mare de persoane vaccinate, pentru că numai astfel ne vom putea recăpăta viaţa. E foarte important ca părinţii să se vaccineze iar profesorii să fie imunizaţi înaintea începerii şcolilor pentru că, astfel, riscul infectării elevilor va scădea”, a spus Mihai Craiu la Antena 1, în contextul în care copiii sub 16 ani nu pot beneficia încă de vaccin.