Joi, are loc prima proiecție de film documentar de anul acesta din cadrul programului european KineDok la Brașov powered by One World Romania. Calupul de cinci scurtmetraje documentare românești din perioada comunistă „Sahia Vintage” va fi proiectat online, de la ora 18.00, pe paginile de Facebook ale organizatorilor locali, Artburg și Centrul Multicultural al Universității Transilvania. Vizionarea este gratuită.
Un documentar extrem de interesant pentru brașoveni va fi „Reportaj de la Steagul Roșu” (Alexandru Sîrbu / 1956 / 19min / Alb/Negru), un film atipic în contextul anilor ‘50. Privit din perspectiva deceniilor următoare, filmul aparține unui corp mai larg de documentare concentrate asupra condițiilor de viață oferite cetățenilor României de către noile cartiere de locuințe muncitorești – în cazul de față, cartierul de blocuri construite în jurul fabricii Steagul Roșu din Orașul Stalin (numele orașului Brașov în perioada 1950-1960).
KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfășurându-se concomitent în 7 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Polonia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film cu același nume.
Fiecare dintre țările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locații din toate cele 7 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă.
Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecțiile fiind sub formă de cineclub și desfășurându-se pe tot parcursul anului în spații cât mai accesibile. Publicul are șansa să vadă o selecție deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obișnuite și la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experiența pasivă a sălii tradiționale de cinema, organizând după proiecțiile de film dezbateri angrenante între public și diverși invitați locali și internaționali.
Pentru al treilea an consecutiv, KineDok la Brașov se desfășoară în parteneriat cu Centrul Multicultural al Universității Transilvania, programul aflându-se la cea de-a șasea ediție consecutivă la Brașov, care a fost deschisă în data de 17 decembrie 2020 cu proiecția documentarului „Distanța dintre mine și mine” de Mona Nicoară și Dana Bunescu.
Programul KineDok la Brașov, 14. și 21. Ianuarie 2021
14.01. 2021 – Sahia Vintage
Reportaj de la Steagul Roșu (Alexandru Sîrbu / 1956 / 19min / Alb/Negru)
Reportaj de la Steagul Roşu e un film atipic în contextul anilor 50. Privit din perspec-tiva deceniilor următoare, filmul aparține unui corp mai larg de documentare concen-trate asupra condițiilor de viață oferite cetățenilor României de către noile cartiere de locuințe muncitorești – în cazul de față, cartierul de blocuri construite în jurul fabricii Steagul Roșu din Orașul Stalin (numele orașului Brașov în perioada 1950-1960).
Casa noastră ca o floare (Alexandru Boiangiu / 1963 / 19min / Alb/Negru)
Se filmează vreme de două luni în Ferentari, Balta Albă, Pajura, Griviţa, Floreasca, Giuleşti, zona 6 Martie-Izvor. La final filmul este prezentat în documentele interne ca un „film-anchetă” în cadrul căruia „discret sau indiscret, obiectivul cinematografic pătrunde în casele oamenilor cu voia, dar mai ales fără voia lor, surprinzând compor-tarea neglijentă şi de condamnat a unor locatari care au o comportare boierească faţă de locuinţe, deteriorează apartamentele şi nu respectă cele mai elementare norme de convieţuire obştească.”
Primul documentar de investigaţie al lui A. Boiangiu continuă preocuparea documen-tariştilor pentru tema locuirii, probată și de alte filme produse la studioul Sahia, pre-cum Reportaj de la Steagul Roşu. Acolo, regizorul Alexandru Sîrbu îşi urmărise per-sonajele – locuitori ai unui nou cartier de blocuri construit în jurul fabricii eponime din Braşov – într-un moment de relaxare la sfârșit de săptămână. Însă experienţele neg-ative legate de locuirea colectivă a unei populații recent urbanizate creează necesi-tatea unor filme educative care să atragă atenţia asupra regulilor de convieţuire în spaţiul comun al blocului de locuinţe.
Scrisoare din orașul nou (Titus Mesaroș / 1978 / 10min / Alb/Negru)
Filmul mizează substanțial pe umor pentru a transmite, în format digerabil, un mesaj pozitiv cu privire la beneficiile intervenției modernizatoare a statului în viața cotidiană a viitorilor orășeni: când băiatul înghite din greșeală un nasture, mama îl duce la „spitalul cel nou” pentru a verifica „dacă e de la cămașă sau de la pantaloni”; aparatul este atât de performant încât familia poate fi sigură că nasturele este de la cămașă; o rudă a băiatului cumpără un aragaz cu ecran transparent la care se poate vedea găina prăjindu-se „mai bine decât la televizor”, motiv pentru care tatăl decide într-o seară „să stea la știrile de la aragaz.”
Aflați despre mine (Adrian Sârbu / 1982 / 17min / Color)
Mizând pe o formula epistolară (de unde titlul filmului), Aflați despre mine… prinde procesele identitare profunde determinate de migrația internă a ultimelor decenii. Odată cu ruperea de spațiul de origine, tinerii își pierd reperele, devenind frecvent violenți sau dependenți de alcool. Pentru a-i ajuta, sau pentru a-i menține într-o zonă ușor de controlat, cei care administrează căminul organizează o horă săptămânală care va oferi material pentru câteva dintre secvențele cele mai memorabile ale filmului.
Numit inițial Căminiștii, filmul e regizat de unul dintre tinerii care devin angajați ai studioului Sahia la începutul anilor ‘80, aducând un val de energie și un interes proaspăt pentru documentarul social (în versiunea permisă de epocă): Adrian Sârbu – un nume asociat în România post-comunistă cu grupul MediaPro.
Pentru strănepoți, încă ceva despre București (Doru Segall / 1980 / 15min / Color)
Structurat ca o scrisoare adresată de „un grup de cetățeni de la Studioul Alexandru Sahia” viitorilor rezidenți ai capitalei în secolul 21, filmul cuplului Segall prinde, într-o suită de instantanee surprinzător de luminoase, Bucureștiul de la începutul anilor ‘80. Când familia Segall iese cu camera pe străzile capitalei – o acțiune tot mai dificilă în ultimul deceniu ceaușist, din pricina restricțiilor aplicate aleatoriu imaginii documen-tare – mulți sunt încă bucureșteni doar cu buletinul, ca urmare a migrației recente de la sat la oraș, și fac eforturi să se adapteze la o realitate metropolitană care le este străină.
Avem aici un dialog ad-hoc, peste ani, intre filmul Segallilor și cel al colegului de stu-dio Alexandru Boiangiu care, cu două decenii mai înainte, își îndreptase și el camera către noile modele de locuire urbană – în cazul respectiv într-un film realizat în for-mula anchetei sociale și orientat în special către expunerea celor neglijenți față de proprietatea socialistă.
21.01.2021 – Sârboaica (titlu original: Srbenka)
regia: Nebojša Slijepčević I Croația I 2018 I 72 min.
Moartea violentă a unei tinere fete de etnie sârbă, în contextul conflictelor sârbo-croate de la începutul anilor ’90, devine subiectul unui spectacol de teatru. Mai degrabă decât asupra spectacolului în sine, „Srbenka” se concentrează asupra mo-mentelor de discuții de la repetiții și asupra propriilor experiențe pe care ororile trecutului le trezesc în fiecare dintre actori.
Scena goală lasă locul unor segmente în care confesiunile actorilor dovedesc că tensiunile etnice și ura dintre oameni încă persistă, chiar și la nivelul adolescenților care nu se născuseră la momentul con-flictelor. A fi de origine sârbă în Croația încă rămâne un lucru rușinos, pe care mulți îl ascund. Prin scenele sale de discuții colective, de terapie în grup, „Srbenka” urmărește un proces de reconciliere cu trecutul personal și cu cel național, lansând un îndemn către toleranță în contextul unei Europe de Est acut divizate și încă scufundate în ranchiuni etnice, transmise mai departe fără justificare, din generație în generație.
