Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiţă, anunţă că autorităţile şi-au propus o accelerare a campaniei de vaccinare, având în vedere că aceasta a debutat înaintea termenului estimat în luna decembrie. Gheorghiţă anunţă că după 15 ianuarie se intră în etapa a doua a vaccinării, iar săptămâna aceasta va fi făcută publică lista cu bolile cronice care se pretează vaccinării.
„Ne dorim o accelerare a etapelor de vaccinare având în vedere faptul că am început mai devreme decât preconizam. După cum ştim, estimam în perioada lunii decembrie o începere a campaniei de vaccinare după jumătatea lunii ianuarie. Am început la sfârşit de decembrie, motiv pentru care vom începe mai repede şi etapa a doua şi, aşa cum am anunţat deja, din a doua jumătate a lunii ianuarie, practic după 15, vom începe vaccinarea persoanelor din etapa a doua, începând cu beneficiarii care se află internaţi în centrele medico-sociale, rezidenţiale, continuând cu persoanele care sunt cu insuficienţă renală cronică în stadiul de hemodializă. Dezvoltăm un sistem prin care persoanele, după ce pleacă din staţiia de hemodializă, să fie transportate cu aceleaşi mijloace de transport către centrele de vaccinare. Vor fi vaccinate şi ulterior se va urma traseul obişnuit”, a declarat Valeriu Gheorghiţă duminică seară, la Antena 3. Acesta a menţionat că până pe data 15 ianuarie va fi dezvoltată a doua parte a modulului de programare care este destinat tuturor persoanelor din etapa a doua de vaccinare, respectiv cele cu vârsta peste 65 de ani şi cele cu bolicronice.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a anunţat şi că cei care se încadrează în prima etapă a vaccinării se pot programa prin intermediul unor dispecerate care sunt puse în funcţiune la nivelul judeţelor. „Au fost câteva momente în perioada iniţială în care platforma de programare a fost desincronizată cu activitatea centrelor de vaccinare, din cauza faptului că o mare parte dintre centre nu au intrat în activitate decât după data de 4 ianuarie. De la acel moment lucrurile s-au corectat, în momentul de faţă sistemul de programare merge bine iar, ca soluţie de backup pentru persoanele care nu au reuşit să-şi facă programare sunt operaţionalizate serviciile de call-center din fiecare judeţ, în care personalul este instruit încât să poată rezolva orice problemă care rezidă din programare, atât pentru persoanele juridice cât şi pentru persoanele fizice din prima etapă a strategiei de vaccinare”, a adăugat medicul.