Cazul celor peste 70 de români care au fost înșelați cu anunțuri false de cazare la Sinaia în perioada Revelionului este încă departe de a fi încheiat. Polițiștii din Brașov au deschis un dosar penal în rem pentru înșelăciune.
Poliția Brașov a deschis un dosar penal pentru înșelăciune, după ce Carmen Jakab, patroana Queen Imob, o agenție imobiliară din localitate, a reclamat că numele firmei sale a fost folosit într-o escrocherie cu cazări false la Sinaia, în perioada Revelionului.
Deocamdată, cercetările coordonate de parchetul local se derulează doar față de cauză, neexistând vreun urmărit penal.
Dosarele deschise pe baza plângerilor depuse în diverse județe ale țării sunt conexate la cel de la Brașov, relatează păgubiții pe grupul de Facebook pe care comunică, relatează Libertatea.
Zeci de români au căzut în plasa unor anunțuri fictive pe platforma OLX și au fost convinși să vireze în conturi private avansuri cuprinse între 2.000 și 3.750 lei.
Ulterior, cei care au publicat anunțurile false și care pretindeau că reprezintă Queen Imob nu au mai fost de găsit de către păgubiți.
Libertatea a estimat prejudiciul la cel puțin 35.000 de euro.
OLX a blocat zeci de anunțuri pentru cazări de Sărbători
OLX.ro este principala platformă online din România pentru vânzări prin anunțuri la mica publicitate | Foto: Shutterstock
Platforma de anunțuri online OLX a venit și ea cu precizări în urma articolului din Libertatea. Reprezentanții OLX susțin că, de pe contul la care făcea referire articolul din ziar, ar fi fost publicate două anunțuri. Ele ar fi fost dezactivate de divizia de securitate a site-ului pe data de 15 septembrie, atunci când administratorii au și blocat contul.
Cu toate acestea, păgubiții susțin că au găsit anunțuri false pe OLX inclusiv în luna decembrie.
Reprezentanții platformei online spun că în perioada octombrie-decembrie ar fi închis 62 de conturi legate de anunțuri de cazări pentru sărbători. Ele ar fi fost închise fie din inițiativa site-ului, fie la sesizarea turiștilor.
OLX precizează că nu poate verifica din start realitatea unui anunț publicat pe site sau identitatea utilizatorului. Oricine își poate crea un cont, utilizând o adresă de e-mail și un număr de telefon.
OLX susține că ofertele de pe site sunt verificate de o echipă de securitate după anumite indicii sau la sesizarea utilizatorilor.
Reprezentanții platformei recomandă ca, dacă datele de contact, pozele, prețul, adresa, URL-ul sau numele sunt suspicioase, turiștii să nu plătească avans pentru acea cazare și să contacteze administratorii site-ului pentru a verifica acel cont.
De altfel, pe site există și un set de instrucțiuni pe baza cărora turiștii pot verifica veridicitatea ofertelor, care poate fi accesat la următoarea adresă.
”Este o situație regretabilă și ne dorim să fie soluționată cât mai curând. Suntem la dispoziția autorităților, colaborăm cu poliția și facem tot ceea ce depinde de noi pentru a-i găsi pe făptași”, a declarat Răzvan Voicu, business manager la OLX Imobiliare.
Ghid practic pentru evitarea escrocheriilor cu cazări pe OLX
Imagine care a însoțit anunțul-capcană pentru cazare la Sinaia | Foto: Facebook
Iată care sunt principalele aspecte care trebuie verificate în legătură cu un anunț de acest tip, conform OLX:
datele de contact – dacă vânzătorul nu poate fi contactat la telefon, trebuie contactată echipa de securitate a OLX; recomandat este ca discuțiile să se poarte prin mesageria OLX și nu prin WhatsApp sau e-mail.
fotografiile – poți verifica dacă fotografiile sunt originale și nu furate folosind o funcție a Google (pașii de urmat pot fi vizualizați la această adresă); dacă din anunț lipsesc fotografiile de interior, este bine ca turiștii să ceară unele.
prețul – aici pot fi două semne că ceva este în neregulă: prețul este neobișnuit de mic față de cel al cazărilor similare sau avansul este deosebit de mare.
termenii și condițiile contractului – trebuie studiate foarte bine înainte de a fi de acord, pentru a vedea dacă nu există clauze defavorabile.
adresa – puteți căuta pe internet cu ajutorul Google Maps (Streetview) strada și numărul precizate în anunț, pentru a vedea dacă acolo se află, într-adevăr, proprietatea respectivă.
URL-ul – link-ul platformei în care faceți plata trebuie să fie neapărat de forma ”https” (”s”-ul de la sfârșit vine de la ”secure”, adică securizat); el trebuie să conțină o iconiță cu un lacăt închis în dreptul câmpului de căutare.
numele – orice pensiune respectabilă are o denumire prin care poate fi reperată; dacă nu are unul pe site, întrebați care este numele, pentru a o putea verifica și pe alte site-uri.
Un comentariu
Am încercat să iau legatura cu un păgubit în cazul de față sau caz asemănător. Aș putea ajuta poliția cu informații despre metodă dar nu le pasă. Au început să facă ceva datorită mediatizării dar asta nu înseamnă că or să și termine. Am făcut o plângere penală împotriva ING pentru peste 40000 de euro pe care mi i-au furat (banca!!!) și în 2 ani și câteva luni nu au mișcat absolut nimic. Poate îmi mai recuperez din pagubă cu cei care iau țepe din inconștiență.