QUALIS Properties, unul dintre cei mai ambițioși dezvoltatori imobiliari din Brașov, vrea să atragă printr-un plasament privat de obligațiuni suma de 3 milioane euro, cu scadență în 2023, la o dobândă de 9%, conform unui comunicat transmis în această săptămână.
Operațiunea va fi intermediată de către BRK Financial Group (BRK), singurul broker listat la bursa românească, în calitate de intermediar și consultant autorizat.
„Prin capitalul obținut, QUALIS Properties va putea să îşi consolideze operațiunile în vederea achiziționării de noi terenuri şi extinderea pe noi proiecte. Compania va folosi pentru investiții aproximativ 10 milioane de euro, pentru achiziționarea de noi terenuri poziționate strategic, în vederea dezvoltării de noi ansambluri rezidențiale”, se arată în raport.
„Studiem oportunitatea finanțării prin piața de capital din România de aproximativ un an. Ne-am întrebat în 2019 dacă este oportun momentul pentru QUALIS Properties să îşi facă planuri de extindere. Acum putem afirma că da, am atins un nivel de maturitate care să ne permită să fim o prezență activă şi profitabilă pentru investitorii actuali şi viitori„, afirmă Dragos Țigău, Manager General QUALIS Properties.
„Criza generată de pandemie va influența temporar piața imobiliară, dezvoltarea fiind poate mai lentă decât este de prognozat la începutul anului, însă nu va reduce apetența românilor de a fi deține o proprietate pe termen lung. Am identificat câteva terenuri în vederea dezvoltării unor proiecte noi, iar conceptul și localizarea vor contribui la succesul acestora.” a precizat managerul companiei.
În cadrul plasamentului privat, compania va emite obligațiuni în euro, la o dobândă de 9%. În schimb, investitorii vor primi o dobândă fixă reprezentând un anumit procent din datorie, care va fi plătită periodic și la intervale regulate până la scadență. În mod similar, atunci când obligațiunea ajunge la termen și este considerată matură, emitentul va plăti principalul. La plasament participă investitori, atât persoane fizice, cât şi investitori instituționali. Fondurile atrase vor fi folosite pentru finanțarea strategiei de dezvoltare accelerată a companiei, în special în proiecte rezidențiale dezvoltate în zone cu potențial.
QUALIS I
Primul proiect rezidențial QUALIS, situat în cartierul Tractorul, a fost demarat în 2017 și cuprinde 170 de unități locative. Acestea au fost date în folosință în perioada 2018 – 2020. QUALIS PROPERTIES a luat decizia să extindă ansamblul rezidențial din strada Ioan Popasu cu alte 276 de apartamente și 1.000 mp de spații comerciale în următorii ani. Suprafața totală de teren alocată dezvoltării este de 2.7 hectare, iar proiectul va fi finalizat integral până în 2023. Valoarea de piață a întregului proiect este estimată la 30 milioane de euro.
QUALIS II
Complexul Qualis II, cu acces din strada 13 Decembrie, cartier Tractorul, este dezvoltat pe o suprafață de teren de 1.1 hectare. Ansamblul Qualis II beneficiază de un concept arhitectural modern, iar proiectul însumează 298 de unități locative și 1.500 mp de spații comerciale situate în cinci clădiri, cu regim de înălțime P+8+R.
Ansamblul Qualis II este într-un stadiu avansat, atât de vânzare cât și de construcție. Conceptul este unul inovator, menit să ofere rezidenților confort, modernitate și intimitate, prin proiectarea unor zone de relaxare în interiorul complexului. Qualis II este vândut în proporție de 85%, din stadiu de proiect. Valoarea de piață a ansamblului este de 24 milioane de euro.
În 2019, QUALIS Properties Brașov a înregistrat venituri de aproximativ 14,8 milioane lei și un profit net de 3,27 milioane lei. Compania este prezentă în Brașov și a înregistrat o dezvoltare susținută în ultimii 4 ani, cifra de afaceri crescând în medie cu peste 100% anual.
„Avem deja 2 proiecte în derulare la Brașov, iar apetitul clienților este în creștere, astfel încât compania va intra într-o nouă etapă. Cea mai urgentă investiție devine achiziționarea de noi terenuri, am identificat deja câteva oportunități. Vom demara cel puțin un proiect nou în 2021, pe segmentul premium, pe care sperăm să îl putem lansa până în toamna anului viitor”, completează reprezentantul dezvoltatorului.
Despre QUALIS Properties
Compania QUALIS Properties S.A. a fost înregistrată în 2017 în Brașov și este un dezvoltator imobiliar, care furnizează servicii de construcții, de vânzare, marketing, managementul și administrarea proprietății imobiliare. Qualis Properties S.A este o societate pe acțiuni, entitate juridică constituită conform legilor din România, iar QUALIS este marcă înregistrată a QUALIS PROPERTIES S.A. și este numele prin care proiectele rezidențiale dezvoltate sunt cunoscute în piața imobiliară.
Contact: 0735 33 00 00
Email: marketing@qualis.ro
(P)