Consilierii județeni brașoveni vor dezbate în ședința de săptămâna aceasta un proiect de hotărâre ce vizează prelungierea și negocierea chiriei pentru Secția de Psihiatrie a Spitalului de Neurologie și Psihiatrie, cel puțin până la finalul anului viitor.
Pe parcusrul acestui an, din cauza pandemiei de COVID-19, au fost încheiate două acte adiționale ce au vizat prelungirea chiriei în spațiul de pe strada Mihai Eminescu, ținând cont că nu s-a putut realiza mutarea activității într-o altă locație. În urma negocierilor cu proprietara Oana Mesaros, partenera de viață a omului de afaceri Dan Tartagă, față de chiria percepută inițial de 10.000 de euro s-a obținut o reducere de 10%, astfel că unitatea a plătit 9.000 de euro lunar, contractul fiind valabil până la finele acestui an.
Ținând cont că spitalul nu și-a putut reloca activitatea, proprietatea a notificat conducerea unității sanitare că este de acord cu prelungirea chiriei, însă doar cu condiția să se achite o chirie de 12.000 euro/lună, susțințnd că are și alte „oferte”. „Chiria pe care o percepem și o accpetăm pentru închirierea imobilului este de 12.000 euro. Precizez faptul că în caz de neîncheiere a unui nou contract, la prețul menționat, vă notific asupra eliberării spațiului începând din data de 1.01.2021. Orice întârziere, având în vedere faptul că avem oferte, ne va da dreptul să percep daune-interes”, se precizează în adresa transmisă spitalului de către proprietară.
Astfel, consilierii județeni ar urma să numească o comisie care să negocieze cu proprietara prețul și durara chiriei.