
Primarul Brașovului, Allen Coliban, a anunțat astăzi în ședința de Consiliul Local că în data de 16 decembrie, de la ora 16.00, va fi organizată o dezbatere publică cu privire la calitatea aerului din municipiu. Aceasta va fi online, transmisă prin paltforma zoom, iar cei care doresc să participe se pot înscrie pe site-ul Primăriei.
Primarul a precizat că la dezbatere vor participa și autoritățile de mediu de la nivel local, urmând să se identifice problemele și soluțiile care se impun.
Formularul de înscriere este disponibil AICI