Economic, Stiri Brasov

Noi măsuri de sprijin al mediului economic brașovean: 25% reducerea impozitului pe clădiri și 50% reducerea taxelor destinate HoReCa. Coliban: „Am fost mai generoși decât Sibiul sau Clujul”

În cursul ședinței de îndată plenul Consiliului Local a adoptat astăzi două proiecte de hotărâre de sprijin pentru activitățile economice afectate de pandemia de coronavirus.

Primul proiect dezbătut în plenul Consiliului Local a fost cel referitor la reducerea impozitului anual pe clădiri pentru clădirile nerezidenţiale, aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică. După discuții în plenul Consiliului Local cu privire la cuantumul acestei reduceri, majoritatea consilierilor locali au adoptat propunerea primarului de reducere a impozitului cu 25% pe toată perioada în care țara noastră a fost în stare de urgență și de alertă. Potrivit OUG 181/2020, reducerea se aplică dacă, din cauza efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligaţi, potrivit legii, să îşi întrerupă total activitatea economică sau deţin certificatul pentru situaţii de urgenţă emis de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parţială a activităţii economice.

Al doilea proiect de hotărâre vizează sprijinirea agenților economici din zona HoReCa prin două măsuri menite să reducă cheltuielile acestei categorii în anul 2021. Consilierii locali au aprobat propunerea de reducerea cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase pentru tot anul 2021. În momentul de față, taxa este de 2,4 lei/m.p./zi în zona A si B și 1,2 lei/m.p./zi în zonele C și D și Poiana Brașov. Cea de a doua măsura propusă de primar a fost cea de reducere tot cu 50%, pentru 2021, a taxei de autorizare a activităților economice din categoria alimentație publică și activități recreative.

„Din punctul meu de vedere, cred că votul de astăzi arată pe de o parte deschidere și susținere pentru mediul economic, iar pe de altă parte, responsabilitate pentru bugetul local. Uitându-mă comparativ la alte orașe mari, de exemplu Sibiu, acolo reducerea a fost de doar 20%. Iată că Brașovul a fost mai generos decât Sibiul sau Clujul spre a sprijini comercianții locali. Au fost orașe care nu au aplicat deloc aceste măsuri. Cred că pragul pe care noi l-am ales, adaptat și la analiza specific făcută pe bugetul Brașovului, atât pe venituri, cât și pe cheltuieli, este un prag realist, sustenabil și care arată responsabilitate“, a declarat primarul Allen Coliban.

Primarul a precizat că a făcut propunerea în baza discuțiilor de la ședința ordinară de săptămâna trecută a CL și din mediul public. La baza propunerilor celor două acte normative a stat o analiză comparativă a încasărilor la bugetul local, precum și o analiză de impact asupra veniturilor. În acest moment, încasările sunt cu 21 milioane lei mai mici decât anul trecut, deci bugetul se află în deficit, iar o presiune suplimentară ar periclita investițiile pentru anul viitor.

Reducerea impozitului pe clădiri  la agenții economici înseamnă o reducere a încasărilor bugetare cu aproximativ 2,5 milioane lei.

Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxelor pentru acordul primarului este estimat 350.000 de lei. Impactul bugetar al reducerii cu 50% a taxei de ocupare a domeniului public pentru terase este de 500.000 de lei.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Amendă usturătoare pentru soția bărbatului care a aruncat cu vin în ambulanța aflată la o intervenție pe pârtia de schi
Femeia al cărei soț a aruncat cu vin fiert in ambulanța venită pe pârtia din Bușteni pentru a acorda îngrijiri unui copil
DJ Pascal va fi înmormântat la Predeal, în absența familiei. Prietenii apropiați și câteva cluburi vor suporta cheltuiala serviciilor funerare
Mama şi sora dj-ului Pascal Di Fazio au semnat o procură prietenilor acestuia pentru ca trupul neînsufleţit să fie scos
S-a deschis centrul de vaccinare anti-COVID de la Căminul de Bătrâni din Noua. Acesta are o capacitate de 180 de
Al doilea centru de vaccinare deschis de primăria Brașov funcționează de astăzi la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, pe
Pistele de biciclete metropolitane, în dezbatere. Vicepreședintele CJ Brașov speră ca până în 2024 să poată veni de la Prejmer
Primăria Brașov a fost astăzi gazda unei noi întâlniri a reprezentanților autorităților județene, locale, ai ADR Centru, organizațiilor non-guvernamentale, agențiilor
Incidența COVID-19, în creștere pentru a treia zi consecutiv: 2,71 la mia de locuitori în județ și 3,65/1000 în municipiul
Incidența cazurilor de COVID-19 este în creștere pentru a treia zi consecutiv și a ajuns astăzi la 2,71 la mia
„Frumoasa din Pădurea Adormită” și „Un cântec istoric… bătrân ca Unirea”, în acest weekend, la Opera Brașov
Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, de la ora 11.00, cei mici sunt invitați în fața ecranelor pentru a urmări un spectacol
Ce au mâncat românii în pandemie? Alimentele ambalate și mâncarea deja preparată, printre preferințele acestora
În contextul pandemiei de COVID-19, dar și ca urmare a bugetelor limitate, românii au ales să își pună în coșuri
STUDIU 54% dintre angajații români se gândesc să își schimbe locul de muncă, iar 28% chiar au făcut pași concreți
Mai bine de jumătate dintre angajații români, respectiv 54%, spun că se gândesc să își schimbe locul de muncă în
Cum poți trece peste cea mai deprimantă zi din an? Un club din Brașov vine cu o ofertă de nerefuzat,
Astăzi este cea mai deprimantă zi a anului, iar un club vrea să-i scoată pe brașoveni din drepresie oferindu-le o
COVID: Pe fondul testării reduse din weekend, Brașovul a descoperit doar 35 de infectări/ În țară au fost raportate 1.509
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate
Ce furnizori au în prezent cele mai bune oferte la gaz. Economia lunară poate fi substanțială dacă schimbi furnizorul „clasic”
În momentul de față există câteva oferte de gaze naturale pentu consumatorii casnici care sunt mult mai atractive pentru cei
Edilii săceleni au finalizat amenajarea a două centre de vaccinare anti-COVID. Deocamdată, acestea rămân de „decor”, în condițiile în care
Săptămâna trecută, a fost finalizată dotarea celor două centre de vaccinare împotriva COVID-19 de la Policlinica Municipiului Săcele și de
Clienții Electrica Furnizare pot încheia noile contracte în piața concurențială doar cu buletinul
Clienţii persoane fizice ai Electrica Furnizare pot încheia contracte în piaţa concurenţială doar cu buletinul. Modalitatea simplificată este valabilă atât
VIDEO O ursoaică dă „proba la garduri” pentru a ajunge la tomberonul din curtea unei case
O ursoaică a fost filmată în Bușteni când sare un gard ca să ajungă la tomberon, în căutare de hrană.
Minus 21,5 grade Celsius la Bâlea Lac. Stratul de zăpadă a sărit de doi metri
Minus 21,5 grade este minima istorica inregistrata in cursul noptii de duminica spre luni, 18 ianuarie, la peste 2.000 de
STS anunță că platforma pentru programare la vaccinarea anti-COVID a picat din nou
Platforma informatică pentru programare la vaccinare anti-COVID nu este disponibilă în urma unor probleme tehnice apărute luni dimineaţă, informează Serviciul
O pensionară, prima persoană care s-a vaccinat la Brașov în etapa a doua a campaniei de imunizare
Primul pacient vaccinat în municipiul Brașov în cadrul etapei a II-a de vaccinare împotriva COVID-19 a fost o doamnă (foto
STUDIU Unul din trei pacienți cu COVID-19 se întoarce în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de
Aproape o treime dintre pacienții care s-au vindecat de Covid-19 ajung înapoi în spital în următoarele 5 luni, iar unul
Compania brașoveană Apemin Zizin a investit anul trecut 2,9 milioane de euro în retehnologizare și extinderea capacității de producție
Apemin Zizin, producător de apă minerală naturală din judeţul Braşov, deţinut majoritar de familia Lazăr, care realizează anual venituri de
După o carieră în HR, o brașoveancă a lansat brandul „Flori la Castel”, prin care vrea să readucă la viață
Cristina Moldovan, designer florist la bază, a împletit două pasiuni într-un singur nume – Flori la Castel. Adică un semnal