Mai multe case din Moeciu de Sus, județul Brașov, au fost cuprinse de flăcări sâmbătă. Nicio persoană nu a fost rănită, deși într-una din pensiuni erau turiști, însă pagubele materiale sunt însemnate, transmit reprezentanții ISU Brașov.
Alarma a fost dată în jurul prânzului. Din primele date, în imobilul de la care a pornit incendiul erau turiști cazați, dar s-au autoevacuat.
Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit atac de panică. Niciuna nu a fost transportată la spital.
Din cauza vântului puternic, flăcările au cuprins și alte locuințe din apropiere.



„Acționăm cu 5 autospeciale de stins incendii cu apă și spumă, o autoscară mecanică. De asemenea acționează echipaje de la serviciile de volutari pentru situații de urgență din Bran, Râșnov și Cristian”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, plutonier major Luiza Dănilă.
După stingerea incendiului se va deschide o anchetă, pentru a se stabili de la ce a pornit vâlvătaia.
2 comentarii
Nu pot decat sa ma bucur ca s-a extins si la casele din jur. Data viitoare sa respectati dreaku normele scrise in P118, sa numiti arhitecti sefi pe la primarii competenti, care sa evalueze corect amplasarea cladirilor.
Asta se întâmplă când construiești haotic! Spatiu dintre proprietari , inexistent ! Proprietarii ,brăneni,limitați în gândire ,zgârciți ,cu gândul numai la agoniseala ! Cine vine sa stea in astfel de case ,la fel de limitați în gândire , că și proprietarii de pensiune ! Își merită soarta și uni și alții! Asta e, când ești prost ,viața e foarte grea !