
Centrul Cultural Reduta și-a propus să aducă actul cultural cât mai aproape de public și să prezinte în mediul online, pe platforma eventbook, pe canalul de youtube și pe site, evenimente culturale: expoziții, concerte, filme și lansări de carte.
În 28 noiembrie, de la ora 20.00 va fi transmis recitalul Adei Milea. ,,Aveam senzația că nu cântam pentru un public, ci pentru fiecare spectator”, spune muziciana actriţă sau actriţa muziciană.
De Ziua Națională a României va fi transmis online pe canalul de youtube, spectacolul ,,Pe-al nostru steag e scris UNIRE”, de la ora 16.00.
Participă: Ansamblul folcloric Poienița, Ansamblul de dansuri Buzavirag, Ansamblul de dansuri germane Korona, Ansamblul de dansuri grecești Efthymos, Orchestra Plaiuri Transilvane și Grupul de soliști Țara Bârsei.
În 3 decembrie, de la ora 19.00, concertul așteptat de publicul iubitor al acestui gen artistic, se numește ,,A iubi românește” . Actorul Dan Puric și cantautorii Victor Socaciu și Cătălin Stepa vor oferi un spectacol încărcat de emoție și presărat cu poezie.
Articolul poate fi citit în întregime pe ZILE ȘI NOPȚI ONLINE.