Cel puțin un caz de violență domestică este înregistrat zilnic, în Brașov, potrivit datelor autorităților. Pe 25 noiembrie, la nivel internațional, este marcată Ziua pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, iar pentru a veni în sprijinul acestor victime, la nivelul Primăriei Brașov și al Direcției de Asistență Socială ar urma să demareze o serie de proiecte.
Astfel, anul viitor ar urma să fie amenajat și un adăpost cu 20 de locuri pentru acestea, dar și un centru unde să fie reținuți agresorii și unde să primească consiliere psihologică, după cum a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Pentru a marca această zi, diseară, sigla Brașovului de pe Tâmpa, dar și sediul Primăriei ar urma să fie luminate în portocaliu, culoare dedicată luptei împotriva violenței asupra femeilor. „Sperăm ca astfel, cel puțin pentru o clipă, brașovenii să se gândească și să conștientizeze acest fenomen care ia amploare”, a explicat viceprimarul.
Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor a fost stabilită de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în anul 2000, prin Rezoluția nr. A/RES/54/134, și reprezintă un instrument juridic prin care guvernele, agențiile Națiunilor Unite, organizațiile internaționale și neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente, în această zi, pentru a atrage atenția publicului asupra problemei violenței împotriva femeilor.