Rata de infectare din orașul Predeal a scăzut într-o singură zi de la 11,92 cazuri la mia de locuitori la 5,86 cazuri la mia de locuitori. Potrivit unor surse medicale, explicația este una simplă – 34 de persoane infectate se află într-un azil de bătrâni din Timișu de Sus, localitate care aparține, administrativ, de orașul Predeal.
A fost nevoie însă de acceptul ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, pentru ca focarul de COVID-19 să fie scăzut din întregul număr de infectați, acest lucru durând câteva ore bune pe parcursul zilei de ieri, motiv pentru care la raportarea incidenței la Predeal se știa că unul din 100 de locuitori ar fi infectat.
De altfel, în raportarea Direcției de Sănătate Publică Brașov numărul persoanelor infectate din cadrul unor focare a ajuns de la 43 la 89.
În azilul de bătrâni de la Timișu de Sus sunt rezidente 75 de persoane vârstnice.