Guvernul nu are în momentul de față o estimare a sumelor pe care consumatorii de gaz le vor plăti ca urmare a faptului că prin facturilor lor se vor finanța noile racordări la rețea, acestea fiind gratuite și obligatorii potrivit legii. Ministerul Energiei a declarat că acesta trebuie să găsească „un echilibru între obligația de racordare gratuită la gaze și impactul financiar pentru toți consumatorii”.
„Analizăm situația, orice măsură ca aceasta are un impact pozitiv și unul negativ. Primul obiectiv este de a conecta cât mai mulți utilizatori la rețea, iar al doilea este cum vor fi afectați ceilalți consumatori. Trebuie să găsim un echilibriu, și vom începe discuții mai adânci pe marginea acestui aspect”, a declarat Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Economiei și Energiei, la Romanian Gas Conference 2020.
Dan Drăgan a oferit acest răspuns în momentul în care a fost solicitat că explice dacă Guvernul are date despre impactul pe care îl vor avea tarifele de distribuție ale gazelor, în contextual în care distribuitorii de gaze trebuie să facă noile racordări la rețea gratuit, pentru orice solicitant, în termen de 90 de zile de la obținerea autorizației de construire, potrivit legii în vigoare.
Dumitru Chisăliță, expert în sectorul gazelor și președinte al Asociației Energia Inteligentă, a declarat săptămâna trecută faptul că fiecare familie din România va plăti 200 de lei în plus pe an, prin tarifele de distribuție, pentru ca alți consumatori să se racordeze gratuit la rețeaua de gaze.
„Nu cred că este o abordare echitabilă și cred că trebuie găsite alte soluții de finanțare. Datele statistice arată că numărul celor care și consumă, chiar dacă sunt racordați, este în anumite situații de sub 20%”, a explicat acesta.