Maternitatea Brașov va continua investițiile în reabilitarea spațiilor, astfel încât să poată oferi servicii la standardele actuale din domeniul sanitar. Astfel, în vederea recomaprtimentării, corpul administrativ cu două etaje ar urma să fie transformat în ambulatoriu și cu saloane pentru spitalizarea de zi.
Potrivit indicatorilor tehnico-economici, care ar urma să fie aprobați de către consilierii județeni în următoare ședință de plen, investiția se va ridica la 15,14 milioane de lei, cu TVA. Lucrările ar urma să se deruleze pe o perioadă de 12 luni ș ipresupun inclusiv demolarea unor anexe degradate, care nu mai sunt folosite de mai mulți ani de către unitatea sanitară.
Intervențiile vizează și parterul corpurilor C1 și C2, pe unde estei ntrarea în maternitate, astfel încât să permită mărirea Unității de Primiri Urgențe și echiparea ei la standardele actuale, precum și realizarea unei secții de spitalizare de zi cu 10 paturi. În vederea legării corpului administrativ de restul unității ar urma să fie amenajată o pasarelă metalică.