
Brașovul are nevoie de dezvoltare și la capitolul cultură, astfel încât orașul de la poalele Tâmpei să se ridice la standardele altor orașe de talia sa din Occident.
Consilierul primarului Allen Coliban la capitolul cultură este unul dintre cei mai apreciați muzicieni români, celebrul pianist Horia Mihail, care a inițiat și o serie de evenimente culturale, cel mai recent proiect al său fiind Festivalul Tam-Tam. „Vorbim despre câteva direcții și principii, acesta e momentul de pornire pentru revigorarea culturii brașovene. Vorbim despre oameni profesioniști, vorbim despre eficiență și despre performanță. La final, suntem datori să dăm Brașovului și brașovenilor relevanță și ambiție în domeniul culturii, două direcții care au lipsit până acum și care se regăsesc în planul domnului Horia Mihail. Sunt optimist și încrezător că viața cult a Brașovului și srategia culturală vor cu totul altfel în per următoare”, a explicat primarul Brașovului.
Criteriile de finanțare a proiectelor private vor fi regândite
Acesta a adăugat că Primăria Brașov va continua să acorde finanțări pentru proeictele cutlurale private însă se va analiza partea de criterii pe baza cărora se vor aloca aceste fonduri, astfel încât să nu se mai facă finanțări în masă, ci pe tipuri de proeicte, arte vizuale, tradiție, artele spectacolelor, patrimoniu . De altfel trebuie gândită o dimensiune de adaptare a culturii la noul context epidemiologie, ținând cont că foarte multe evenimente au fost afectate de apariația pandemiei.
Horia Mihail a revenit la Brașov, ca solist al Filarmonicii, din anul 2002, după ce timp de trei ani fusese lector universitar la Universitatea din Boston. Ca director artistic al Filarmonicii Brașov a remarcat deja o serie de probleme care pun o piedică dezvoltării culturii, cum ar fi în primul rând birocrația, dar și mentalitățile învechite, organigrame la nivelul anilor ’80, după care instituțiile de cultură ale Brașovului încă funcționează.
Aparatul bugetar din domeniul Culturii trebuie reorganizat
„Faptul că am acceptat această colaborare, pentru mine este o mare responsabilitate, este un lucru nou, dar de fiecare dată am fost incitat, ca să spun așa, să găsesc idei, probleme și soluții la probleme și să fac cumva ca lucrurile să se miște. Am avut mai multe disucții cu domnul Coliban, în ultimii aproape 2 ani, care s-au axat în principal pe această latură extrem de improtană a unei comunități, cultura. Din experiența pe care o am, cultura este un concept mai complex, decât organizarea unor evenimente. Există 146 de definiții pentru cultură. Avem nevoie de a crește orașul prin cultură. Am gândit acum un moment de start. În prima perioadă vom vedea care sunt problemele, unde ne aflăm. Am sesizat deja unele, care trebuie rezolvate în maximul 2-3 luni, apoi sunt acțiuni pe termen mediu și termen lung. Important este faptul că Brașovul, ca orice oraș, are nevoie de o stategie pentru cultură. Aparatul bugetar trebuie reorganizat, o spun și din calitatea de director artistic al Filarmonicii Brașov. Orice strategie indiferent de cât de bună sau mai puțin bună are nevoie de finalziare, operaționalizare, niște idei pe care să le punem în aplicare. Datoria unui «centru de comandă» e de a găsi proiecte pe fiecare direcție în parte”, a explicat Horia Mihail.
Să țintim titlul de Capitală Culturală Europeană
În ceea ce privește acțiunile pe termen scurt, acum, în perioada de pandemie, este un moment foarte bun de a mișca lucrurile, consideră muzicianul. „Lucrurile se întâmlă greoi, atât resursele și chetuielile nu sunt optimizate. Eixstă regulamente, fișe de post, mai mult sau mai puțin complete. Organigramele sunt multe dintre ele chiar din anii ’80 sau copiate după organigramele din acea perioadă. Sunt multe posturi vacante. Trebuie făcută o procedură de evaluare externă a angajaților. Acum se fac intern, și așa este normal să se spună că suntem cei mai buni dintre cei buni. De altfel, sunt necesare și cursuri de specializare în folosirea laptop-ului și a computerului. Mulți dintre oamenii de la birouri nu prea știu să le folosească. Noi, artiștii bugetari, suntem obligați să servim comunitatea, suntem plătiți din bugetul format din taxele plătite de populație. Relația cea mai importantă este între artist și comunitate, artistul trebuie să livreze pentru comunitate. Să vedem cum putem fi aproape de comunitate în această perioadă care nu știm cum va evolua. În plus, există o serie de conflicte între salariați și instituții pe tema salariilor. Această stare de război, care s-a perpetuat de 11 ani, trebuie să înceteze”, a subliniat Horia Mihail.
Acesta a mai adăugat că prin discuții atât cu artiștii din cadrul instituțiilor de stat, cât și cu oamenii de cultură din privat, trebuie să găsit un obiectiv ambițios pentru Brașov, de exemplu să devenină capitală culturală a Europei, când va reveni din noi rândul României să dețină acest titlu.