Numărul de accidente în care au fost implicate mașini de poliție se află în continuă în creștere. 3.006 accidente au fost consemnate în perioada 2017-2020. 58 dintre acestea au fost considerate grave. S-au înregistrat pierderi de vieți omenești în urma a 12 incidente rutiere.
Potrivit unui document transmis Camerei Deputaților de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), în anul 2017, au avut loc 716 accidente în care au fost implicate mașini de poliție. Anul 2018 a adus un număr de 810 accidente, iar în 2019 au fost înregistrate 850 de astfel de incidente rutiere. 630 au avut loc în primele opt luni din acest an, în perioada ianuarie-august.
În intervalul cuprins între 2017 și 2020, cele mai multe accidente au fost înregistrate la Inspectoratul de Poliție al Județului Brașov. Numărul lor s-a ridicat la 188, potrivit datelor MAI publicate de Pro Motor. În clasament, pe locul 2 apare numărul de accidente care au avut loc pe raza Poliției Municipiului București, 176. Alte 136 de accidente s-au consemnat în statisticile Inspectoratului de Poliție din Județul Iași, 133 la IPJ Constanța, 127 la IPJ Prahova și 123 la IPJ Mureș.
Cele mai multe decese în urma acestor accidente au avut loc în anul 2017, șapte la număr, în județele Bistrița Năsăud (1), Constanța (1), Dolj (1), Giurgiu (1), Maramureș (1) și Vâlcea (2). În primele opt luni din anul acesta, și-au pierdut viața două persoane, ambele decese fiind consemnate în județul Bacău.