Pe parcursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiștii locali și jandarmii, au organizat și desfășurat, cu efective mărite, activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.
Polițiștii brașoveni au verificat 117 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 30 de operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă. De asemenea, au fost legitimate peste 3.900 de persoane, 175 de mijloace de transport persoane și peste 320 de autovehicule.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 248 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 228 fiind aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală (purtarea măștii), 19 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor (restricțiile de deplasare impuse pe timp de noapte) și 1 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate fiind de 20.600 lei.
Totodată, polițiștii au verificat peste 3.300 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.
Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au verificat 30 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 58 de locații. De asemenea, au fost legitimate 37 de persoane și au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 lei. De asemenea, au fost verificate 70 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare.
Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au legitimat 33 de persoane și au verificat 32 de locații, aplicând 3 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală în valoare de 500 lei.