
După cum a anunțat încă din campania electorală, primarul Allen Coliban a demarat procesul de reorganizare administrativă a Primăriei și instituțiilor subordonate. Prima instituție vizată este Poliția Locală.
„Este o instituție care are un rol foarte important și activ în acest context de pandemie, dar are și o serie de alte competențe, cum ar fi în disciplina în construcții sau protecția mediului. Avem nevoie de o poliție eficientă, care să prezinte integritate, de aceea este nevoie de o evaluare clară. În acest sens, am ales un profesionist, care nu are legătură cu spectrul politic, domnul Radu Dascălu, care are peste 27 de ani de experiență în Poliție, care are certificări în zona de management și audit”, a explicat primarul.
Radu Dascălu a fost angajat pe funcția de consilier al primarului, însă a precizat că indemnizația pe care o va încasa lunar, care este în jur de 3.000 de lei, o va dona pentru cauze umanitare, deoarece de la bun început a vrut să facă această acitivtate pro bono, însă nu o putea face legal decât deținând o astfel de funcție.
Acesta și-a început activitatea de aproximativ o săptămână și a tras câteva concluzii referitor la activitatea instituției, principala problemă fiind cea a faptului că o serie de atribuții sunt dublate de celelalte structuri de ordine publică sau de instituțiile de protecția mediului.
Astfel, una dintre structurile Poliției Locale vizate de desființare este cea a „mascaților”, ținând cont să IPJ și Jandarmeria au astfel de structuri specializate. „Nu vrem să facem o mișcare prin care să slăbim capacitatea de acțiune, dar după prima evaluare se impune o reorganizare, astfel încât acele structuri ce nu sunt necesare, ce pot fi îndeplinite de altcineva, să fie desființate și restrucutrare, și să fie întărite alte structuri. De exemplu, structura de intervenție a Poliției Locale nu se justifică, deoarece nu are competențe pentru intervenții de asemenea natură. Nu vom face concedieri, vorbim de o reorganizare, fiecare polițist va trece printr-un filtru de competențe. Cei care promovează vor merge mai departe. Dacă vor rămâne locuri neocupate, vom face încadrări și din sursă externă. Nu vom lăsa orașul fără polițiști”, a explicat Radu Dascălu. De altfel, și primarul Coliban a subliniat faptul că „nu vorbim de concedieri, vorbim de niște standarde pe care polițistul local trebuie să le îndeplinească” și tocmai de aceea se face o astfel de evaluare.
Consilierul primarului a mai remarcat în urma acestei evaluări preliminare că în prezent nu este utilizată foarte eficient resursa umană. „Poliția Națională are 5 secții, în paralel are și Poliția Locală structuri similare. Vorbim de 10 sedii, fiecare cu câte 4 oameni. Avem practic 40 de oameni care păzesc sediile. Trebuie să găsim o forumulă prin care oamenii să fie în stradă, să nu stea la sediu. Am studiat și reclamațiile primite de la brașoveni. De exemplu, am constat că există foarte multe probleme legate de parcările neregulamentare. Sunt probleme destul de mari și practic această structură ar trebui eficientizată și suplimentată”, a explicat Dascălu.
În următoarea perioadă va fi elaborat un nou regulament de funcționare a Poliției Locale, precum și organigrama aferentă, care vor fi supuse aprobării Consiliului Local.
Un comentariu
NU inteleg – care este ,,rolul foarte important,, al P. Locale? Ca are ,,un rol,, de acord…dar ,,foarte important,, – e foarte mult spus!