Locuri de munca, Stiri Brasov

Inspectorii de muncă au amendat cu 14.000 de lei mai multe firme care nu respectau „regulile COVID”. Au găsit și 32 de angajați „la negru”, iar patronii au fost sancționați cu 360.000 de lei

Pe parcursul lunii octombrie, inspectorii de muncă au efectuat 138 controale în vederea verificarii modului în care angajatorii respectă masurile impuse pe perioada pandemiei, potrivit prevederilor Legii nr. 55 din 15 mai 2020 (privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19). Astfel, în urma acestor controale au fost aplicate pentru deficiențele constatate amenzi în valoare de 14.000 lei, precum și 15 de avertismente.

În principal, sancțiunile au fost acordate pentru:

  • neasigurarea triajului asa cum este definit de prevederile legii menționate , si anume, nerespectarea obligativității “organizării activităţii instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât şi pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii.”
  • Neacordarea de materiale de dezinfectare și protecție atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori.

32 de angajați prinși că lucrau „la negru”

În afara acestor controale, având în vedere Strategia Nationala privind reducerea incidentei muncii nedeclarate, inspectorii de munca au realizat , în luna octombrie, 201 controale, fiind  depistate 32 persoane care desfășurau muncă nedeclarată pentru care 16 angajatori au fost sanctionați  cu  amenzi  în valoare de 360.000 lei.

În ceea ce priveşte respectarea prevederilor, HG.905/2017 (privitor la completarea si transmiterea REVISAL) au fost efectuate 168 de controale,  în urma cărora au fost fost aplicate 2 avertismente.

Pentru celelalte nereguli depistate de către inspectorii de muncă  în domeniul relațiilor de muncă, angajatorii au fost sancționați cu amenzi în valoare de 42.000lei.

Tot în luna octombrie, în domeniul securității și sănătății în muncă, inspectorii au efectuat 131 controale în urma cărora au fost sancționați pentru neconformitățile constatate un număr  de 35 angajatori cu amenzi în valoare de 47.500 lei si 38 de avertismente.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

COVID: 119 cazuri noi la Brașov/ În România, au fost anunțate 3.218 infectări noi din peste 22.500 de teste
Până astăzi, 16 ianuarie, pe teritoriul României, au fost confirmate 691.488 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
Se schiază pe toate pârtiile din Postăvarul. De astăzi s-a deschis și pârtia Sulinar
După ce ieri dimineață s-au deschis pârtiile Drumul Roșu, partea inferioară, și Subteleferic, iar în cursul zilei s-a deschis și
Până ieri, 6.332 de cadre medicale brașovene s-au vaccinat împotriva COVID
Potrivit datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Brașov, până în data de 15 ianuarie, inclusiv, au fost distribuite centrelor
Incendiu la o casă din cartierul Triaj. Pompierii intervin cu cinci mașini și două echipaje SMURD
Pompierii brașoveni intervin în acest moment pentru stingerea unui incendiu la o casă de locuit, în municipiul Brașov, pe strada
COVID: După patru zile consecutive de scădere, rata de infectare a crescut din nou. În județ a ajuns la 2,63/1000,
Rata de infectare cu SARS-CoV-2 a crescut, astăzi, în județul Brașov, de la 2,61 la 2,63 cazuri la mia de
FOTO Accident grav la Criț între două camioane, după ce unul din șoferi a adormit la volan
Circulația rutierăse desfășoară pe un singur sens pe DN13 în localitatea Criț din județul Brașov. Polițiștii aflați la fața locului
Termenul până la care românii pot alege un furnizor de energie de pe piața concurențială a fost extins până la
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a prelungit până la 30 iunie perioada în fare consumatorii casnici de
FOTO O familie care călătorea spre Râșnov a intrat în spital după ce mașina în care se deplasau s-a ciocnit
Accidentul de pe DN 73A, dintre Râșnov și Predeal, între un autocamion și un autoturism, s-a soldat cu patru victime,
12 accidente pe pârtiile din Poiana Brașov după ce s-a deschis și partea inferioară a Masivului Postăvarul. Șapte turiști au
Prima zi in care s-a schiat si pe o parte din zona inferioara a masivului, a fost si cea mai
Platforma de programare la vaccinare a redevenit funcțională, după mai multe ore în care nu a putut fi accesată
Serviciul de Telecomunicații Speciale a anunțat că în acest moment platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/ este disponibilă și poate fi accesată la nivel
Trafic blocat pe DN 73A, după ce un autocamion s-a ciocnit cu un autoturism
Un accident rutier a avut loc în urmă cu câteva minute pe DN 73A, între stațiunile turistice Predeal și Râșnov.
Scad ratele la creditele în lei: BNR a redus dobânda-cheie la 1,25%
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de
Edilii Brașovului vor să fie un exemplu și se vor vaccina anti-COVID: Încurajați-i pe părinții, bunicii, pe cei care se
Primarul Brașovului Allen Coliban a subliniat faptul că în conformitate cu precizările experților în sănătate este necesar ca 60 –
Ministrul elen al Turismului a precizat că turiștii vor putea intra în Grecia fără certificat de vaccinare COVID, dar probabil
Certificatul de vaccinare nu va fi o precondiţie pentru cineva care vrea să călătorească în Grecia, a afirmat ministrul elen
STS precizează că platforma pentru programare la vaccinare nu s-a blocat din cauza numărului mare de accesări, ci este în
Precizările STS vin în contextul în care platforma nu poate fi accesată încă. Mai mult, mulţi medicii de familie spun
Platforma de vaccinare anti-COVID s-a blocat la scurt timp de la lansarea programărilor pentru cea de-a doua etapă
Platforma pe care ar fi trebuit să se înscrie românii încadrați în etapa a doua a campaniei de vaccinare s-a
Coadă de sute de metri la telegondola din Poiana Brașov
Începutul de weekend aduce din nou aglomerație în Poiana Brașov, unde sute de turiști stau la coadă așteptând să urce
Dr. Andreea Moldovan a anunțat că toți elevii ar urma să fie testați împotriva COVID-19 cu teste rapide antigen
Testele antigen rapide vor fi folosite și pentru testarea elevilor din școli, după cum a anunțat medicul brașovean Andreea Moldovan,
Foodpanda lansează o rețea de magazine proprii de unde utilizatorii își pot comanda produse cu livrare în maximum 30 de
Foodpanda, una dintre cele mai mari platforme de comenzi și livrări de mâncare la nivel blogal, lansează pandamart, un concept
Medicii și angajații din sănătate care se implică în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 vor primi între 25 și 100
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței în format online de vineri ordonanța de urgență privind unele măsuri pentru