Românii au început să accepte salarii mai mici și alte concesii în perioada pandemiei de COVID-19, potrivit site-ului de recrutare eJobs. De când piața muncii s-a schimbat complet, numărul candidaților care aplică lunar pentru un job nou a crescut constant în ultimele 6 luni, stabilizându-se la peste 150.000 de aplicări.
Principalul compromis pe care l-au făcut cei care și-au schimbat jobul din martie și până acum a fost să accepte o ofertă salarială mai mică decât ar fi acceptat în mod normal. Se pare că 34% dintre respondenții studiului s-au angajat pe o poziție sub nivelul lor de experiență și pregătire, în timp ce un sfert au susținut că nu au fost dispuși să facă niciun compromis, cu toate că va dura mai mult până se vor angaja.
„Acceptarea unui job part time sau mutarea într-o altă țară sunt alte două concesii pe care candidații le-au făcut în ultima jumătate de an pentru a putea să se angajeze. Nu trebuie să uităm însă că aceste schimbări de pe piața muncii sunt ciclice și vom reveni, poate chiar mai curând decât de așteptăm, la realitatea pe care o știam înainte de declanșarea pandemiei. Iar atunci raportul de forțe candidați-angajatori se va inversa din nou”, a spus Bogdan Badea, CEO eJobs România.
Persoanele care nu au reușit să se angajeze în acest an au susținut că cel mai greu le-a fost faptul că, după aplicare, compania angajatoare nu le-a oferit niciun feedback, 50% dintre respondenți plângându-se de acest lucru.
Totodată, 44% spun că vor accepta un job sub nivelul de experiență și pregătire în perioada următoare, dacă nu vor de ales, iar 43% declară că se vor angaja pe un salariu mai mic decât aveau anterior.
„Cei care au un job ok nu se gândesc la o schimbare în viitorul apropiat, iar cei care au rămas fără loc de muncă încearcă să nu piardă nicio oportunitate și să devină cât mai atrăgători în ochii angajatorilor. Aproape 70% ne-au spus că urmăresc mai des site-urile de recrutare online, discută cu prietenii despre joburile noi în piață, și-au actualizat CV-ul, citesc mai mult despre ce se întâmplă pe piața muncii, caută articole și ghiduri despre cum se pot pune mai bine în valoare în fața recrutorilor sau se pregătesc temeinic pentru interviurile de angajare”, a susținut Bogdan Badea.
Chiar dacă și-au pierdut locul de muncă, 21% au menționat că și-au găsit un job care le place mai mult, 12% au spus că au făcut cursuri de reconversie profesională și au mai multe opțiuni de angajare, iar 8% au prins curajul necesar pentru a-și deschide propria afacere sau au decis să plece în afara țării. Totodată, mai mult de jumătate au declarat că ultima jumătate de an nu le-a adus nicio schimbare pozitivă.