Locuri de munca, Stiri Brasov

Curieratul, unul dintre domeniile pe plus în pandemie. Compania Urgent Cargus face noi angajări la Brașov pentru a fi pregătită de noi situații de urgență, dar și pentru Black Friday

Compania de curierat Urgent Cargus a anunțat că recrutează curieri și sortatori în hub-urile din România și că vrea să angajeze peste 1.000 de persoane în toată țara până la sfârșitul anului. Printrele orașele unde se vor angaja cei mai mulți curieri se numără și Brașovul.

Urgent Cargus are în prezent o rețea de 60 de centre de sortare și depozite, care reunește peste 5.000 de angajați și colaboratori, scrie News.ro. „Începând de luna aceasta, Urgent Cargus recrutează peste 1.000 de persoane la nivel național, compania având deja o comunitate de peste 5.000 de angajați și colaboratori, reprezentată de curieri și personal în hub-urile si depozitele din întreaga țară”, a anunțat compania.

Posturile sunt deschise în București, dar și în alte orașe din țară, în toate localitățile în care se află depozite Urgent Cargus. Cele mai multe poziții de curieri și sortatori sunt deschise în orașele București, Brașov, Timișoara, Arad, Oradea, Sibiu, Cluj, Iași, Constanța, mai exact, peste 700.

Numărul mare de angajări vine în contextul în care volumele companiei au suferit creșteri de peste 33% în perioadele de pandemie și izolare (aprilie iunie 2020 față de aprilie-iunie 2019). De asemenea, compania se pregătește pentru Black Friday, cea mai mare campanie de discounting organizată în România, care promite să fie și anul acesta un vârf atât pentru retaileri, cât și pentru serviciile de curierat”, precizează compania. Urgent Cargus estimează că anul acesta numărul comenzilor și livrărilor generate de Black Friday va depăși cu peste 65% volumele transportate într-o lună obișnuită de activitate în contextul actual și cu peste 35% rezultatele înregistrate în urma campaniei de anul trecut. Compania precizează că și-a pregătit infrastructura pentru a onora în cel mai scurt timp comenzile clienților.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Amendă usturătoare pentru soția bărbatului care a aruncat cu vin în ambulanța aflată la o intervenție pe pârtia de schi
Femeia al cărei soț a aruncat cu vin fiert in ambulanța venită pe pârtia din Bușteni pentru a acorda îngrijiri unui copil
DJ Pascal va fi înmormântat la Predeal, în absența familiei. Prietenii apropiați și câteva cluburi vor suporta cheltuiala serviciilor funerare
Mama şi sora dj-ului Pascal Di Fazio au semnat o procură prietenilor acestuia pentru ca trupul neînsufleţit să fie scos
S-a deschis centrul de vaccinare anti-COVID de la Căminul de Bătrâni din Noua. Acesta are o capacitate de 180 de
Al doilea centru de vaccinare deschis de primăria Brașov funcționează de astăzi la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Noua, pe
Pistele de biciclete metropolitane, în dezbatere. Vicepreședintele CJ Brașov speră ca până în 2024 să poată veni de la Prejmer
Primăria Brașov a fost astăzi gazda unei noi întâlniri a reprezentanților autorităților județene, locale, ai ADR Centru, organizațiilor non-guvernamentale, agențiilor
Incidența COVID-19, în creștere pentru a treia zi consecutiv: 2,71 la mia de locuitori în județ și 3,65/1000 în municipiul
Incidența cazurilor de COVID-19 este în creștere pentru a treia zi consecutiv și a ajuns astăzi la 2,71 la mia
„Frumoasa din Pădurea Adormită” și „Un cântec istoric… bătrân ca Unirea”, în acest weekend, la Opera Brașov
Sâmbătă, 23 ianuarie 2021, de la ora 11.00, cei mici sunt invitați în fața ecranelor pentru a urmări un spectacol
Ce au mâncat românii în pandemie? Alimentele ambalate și mâncarea deja preparată, printre preferințele acestora
În contextul pandemiei de COVID-19, dar și ca urmare a bugetelor limitate, românii au ales să își pună în coșuri
STUDIU 54% dintre angajații români se gândesc să își schimbe locul de muncă, iar 28% chiar au făcut pași concreți
Mai bine de jumătate dintre angajații români, respectiv 54%, spun că se gândesc să își schimbe locul de muncă în
Cum poți trece peste cea mai deprimantă zi din an? Un club din Brașov vine cu o ofertă de nerefuzat,
Astăzi este cea mai deprimantă zi a anului, iar un club vrea să-i scoată pe brașoveni din drepresie oferindu-le o
COVID: Pe fondul testării reduse din weekend, Brașovul a descoperit doar 35 de infectări/ În țară au fost raportate 1.509
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.509 cazuri noi de persoane infectate
Ce furnizori au în prezent cele mai bune oferte la gaz. Economia lunară poate fi substanțială dacă schimbi furnizorul „clasic”
În momentul de față există câteva oferte de gaze naturale pentu consumatorii casnici care sunt mult mai atractive pentru cei
Edilii săceleni au finalizat amenajarea a două centre de vaccinare anti-COVID. Deocamdată, acestea rămân de „decor”, în condițiile în care
Săptămâna trecută, a fost finalizată dotarea celor două centre de vaccinare împotriva COVID-19 de la Policlinica Municipiului Săcele și de
Clienții Electrica Furnizare pot încheia noile contracte în piața concurențială doar cu buletinul
Clienţii persoane fizice ai Electrica Furnizare pot încheia contracte în piaţa concurenţială doar cu buletinul. Modalitatea simplificată este valabilă atât
VIDEO O ursoaică dă „proba la garduri” pentru a ajunge la tomberonul din curtea unei case
O ursoaică a fost filmată în Bușteni când sare un gard ca să ajungă la tomberon, în căutare de hrană.
Minus 21,5 grade Celsius la Bâlea Lac. Stratul de zăpadă a sărit de doi metri
Minus 21,5 grade este minima istorica inregistrata in cursul noptii de duminica spre luni, 18 ianuarie, la peste 2.000 de
STS anunță că platforma pentru programare la vaccinarea anti-COVID a picat din nou
Platforma informatică pentru programare la vaccinare anti-COVID nu este disponibilă în urma unor probleme tehnice apărute luni dimineaţă, informează Serviciul
O pensionară, prima persoană care s-a vaccinat la Brașov în etapa a doua a campaniei de imunizare
Primul pacient vaccinat în municipiul Brașov în cadrul etapei a II-a de vaccinare împotriva COVID-19 a fost o doamnă (foto
STUDIU Unul din trei pacienți cu COVID-19 se întoarce în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de
Aproape o treime dintre pacienții care s-au vindecat de Covid-19 ajung înapoi în spital în următoarele 5 luni, iar unul
Compania brașoveană Apemin Zizin a investit anul trecut 2,9 milioane de euro în retehnologizare și extinderea capacității de producție
Apemin Zizin, producător de apă minerală naturală din judeţul Braşov, deţinut majoritar de familia Lazăr, care realizează anual venituri de
După o carieră în HR, o brașoveancă a lansat brandul „Flori la Castel”, prin care vrea să readucă la viață
Cristina Moldovan, designer florist la bază, a împletit două pasiuni într-un singur nume – Flori la Castel. Adică un semnal