Direcția de Sănătate Publică Brașov a actualizat valoarea incidenței cumulate COVID-19 pe tot județul, aceasta urcând de la 2,23 la 2,26 cazuri la mia de locuitori. Practic, în ultimele 14 zile, Brașovul a depistat 1.642 de infectați cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 171 de persoane erau în cadrul unor focare.
În municipiul Brașov, valoarea incidenței a urcat de la 2,78 ieri la 2,81 cazuri la mia de locuitori. Șase localități au depășit în ultimele 14 zile pragul de 3/1000 la care se instituie scenariul roșu. Sânpetru are o incidență de 4,80 cazuri la mia de locuitori, urmat de Șinca Nouă (3,56), Părău (3,46), Cristian (3,26), Ghimbav (3,18) și Victoria (3,15). În total, 24 de localități din județ au o incidență de peste 1,5 cazuri la mia de locuitori.