Stiri Brasov, Turism

Pereții de pe strada Sforii au devenit „glosar” de „învățături” din expresii obscene. Strada va reintra în șantier

Sursa foto: Facebook – My name: Brasov

Renovată în vara lui 2018 și rezugrăvită de mai multe ori pe parcursul anului trecut, strada Sforii și-a schimbat din nou imaginea, din păcate tot în rău. Pe lângă zona specială destinată artiștilor amatori, acum, aproape toți pereții s-au transformat în șevalet în special pentru cei care au vrut să își exprime cunoștințele, unele de-a dreptul originale, în materie de înjurături și alte „învățături” obsecene. Din păcate, doar o parte dintre persoanele care au vandalizat Strada Sforii au fost surprinse de camera de supraveghere amplasată în zonă și au fost amendate. În ultima perioadă, Poliția Locală Brașov a aplicat 3 amenzi unor astfel de „artiști”, fiecare amendă în cuantum de 300 de lei.

De altfel, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, a precizat că în perioada următoare, prin intermediul societății RIAL (care este în subordinea municipalității) vor fi refăcute zugrăvelile, însă începerea acestora este condiționată și de condițiile meteo.

În 2018, în cadrul proiectului Sfoara Brașovului, implementat de către Asociația Împreună pentru Dezvoltarea Comunității – AIDC din Brașov în parteneriat cu Primăria Brașov și cu Direcția Județeană pentru Cultură Brașov, cea mai îngustă stradă din Europa a fost complet restaurată pentru a fi cu adevărat o atracție pentru turiști. Scopul proiectului era ca strada să devină un muzeu un aer liber și să fie amenajată pentru a găzdui expoziții, mini-concerte, concursuri pentru lucrări de artă, evenimente pentru tineri si copii și alte activități culturale.

5 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Connie Larkin, singurul lider de Educație Ontologică pe plan național, vine la Brașov pe 28 noiembrie în cadrul unui eveniment
Camera de Comerț și Industrie Brașov organizează în data de 28 noiembrie, începând cu ora 12:00, conferința „Ecologie Mentală pentru
COVID-19: Rata de transmitere a urcat în municipiul Brașov la 9,70/1000, iar în județ la 7,36/1000/ „Explozie” de infectări în
Rata de transmitere a viruslui SARS-CoV-2 este în continuă creștere la Brașov, în județ urcând de la 7,19 la 7,36
După Uber și Free Now, și platforma de transport la cerere Bolt intră pe piața Brașovului
Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează serviciul de ride-hailing în Brașov, continuând astfel extinderea serviciilor sale în
Marius Dunca: Voi demisiona din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensie specială!
Senatorul Marius Dunca a anunțat în urmă cu puțin timp că își va da demisia din Parlament în ultima zi
Toți parlamentarii USR își vor prezenta azi demisia pentru a nu beneficia de pensie specială
Toți parlamentarii USR își vor prezenta azi demisia pentru a nu beneficia de pensii speciale, conform unei știri Hotnews confirmată
Francezii de la Leroy Merlin au dat cinci milioane de euro pe clădirea Praktiker unde vor deschide al doilea magazin
Francezii de la Leroy Merlin au plătit 5,088 milioane de euro pe clădirea Praktiker din Brașov, intenționând să deschidă un
În plină pandemie, Sergiana a deschis două magazine, a lansat un program de livrări pentru reţeaua de comerţ şi a
Reţeaua de magazine Sergiana, parte a grupului cu acelaşi nume, are astăzi 58 de unităţi sub trei formate – supermarketuri,
Primăria Brașov se apucă de „afaceri imobiliare” și vinde un teren din Craiter
În ședința Consiliului Local Brașov din această vineri ar urma să fie dezbătut un proiect de hotărâre ce vizează vânzarea
Dotarea sălii de sport pentru persoanele cu dizabilități, în impas, din cauza lipsei ofertelor de la furnizori. Valoarea echipamentelor, estimată
Prin Programul de bugetare participativă lansat în acest an de Primăria Brașov, sala de sport de la fostul Liceu Astra
Fermierii de la Bio Carpathia deschid un magazin mobil la Brașov/ „Testăm conceptul la noi acasă, după care ne putem
Cooperativa agricolă Bio Carpa­thia, formată din 22 de fermieri care produc lapte, carne, fructe, legume şi miere, îşi pro­pune să
Spitalul Militar „Regina Maria” Brașov devine centru regional de depozitare a vaccinului anti-COVID
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că instituţia se va ocupa de
Prefectul Văsii îi amenință pe cei din HoReCa cu dosare penale dacă nu respectă legislația COVID-19
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a trimis astăzi o adresă către administratorii structurilor de primire turistice din județ. „Având
37 de piloți amatori și-au testat mașinile pe un traseu de lângă fostul Stadion Municipal. Conducătorul unui Audi S3, câștigătorul
A treia etapă a sezonului cu numărul șase Promo Rally powered by Total s-a desfășurat Duminică, pe tradiționalul traseu amenajat
Anchetă disciplinară la Spitalul de Pneumoftiziologie, după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la o „afacere funerară”
În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora la Spitalul de Pneumoftiziologie s-ar face afaceri pe seama persoanelor decedate
Auchan va începe să vândă smartphone-uri recondiționate la prețuri reduse
În Auchan Titan și Auchan Drumul Taberei, din București, se desfășoară un proiect pilot în care sunt comercializate peste 10
Cărți la împrumut de la Bibliotecă, printr-un pachetomat asemănător easy-boxurilor. Le aduceți înapoi când se redeschide instituția pentru public
Biblioteca Județeană „George Barițiu” a achiziționat un pachetomat pentru cărți pentru sediul central, un fel de aparat de tipul easy-boxurilor
O nouă licitație, de peste 420.000 de lei, pentru a creiona regulile de urbanism în zona centrală. Proiectantul desemnat inițial
Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru  actualizarea Planului urbanistic zonal „Zona istorică Braşovul Vechi” şi a Planului urbanistic
Magnolia își lansează propriul serviciu de delivery, fără taxe de livrare, în condiții de maximă igienă și siguranță
Magnolia Delivery îți aduce food-courtul acasă. Tu comanzi liniștit orice ai poftă din meniurile Cartofisserie, Dei Frati, Haplea, MaPizza și chiar și Electric, iar Magnolia Delivery îți livrează
Consumatorii de gaz vor finanța prin facturile lor noile racordări la rețea. Guvernul nu are încă o estimare a sumelor
Guvernul nu are în momentul de față o estimare a sumelor pe care consumatorii de gaz le vor plăti ca
Și linia RATBV 9, cu traseul Rulmentul – Coresi – Independenței – Municipal, va fi electrificată/ Al 17-lea autobuz electric
După ce zilele trecute a fost livrat către RATBV cel de-al 17-lea autobuz electric SOR, începând de joi, 26 noiembrie