Social, Stiri Brasov

Copiii din Brașov pot participa la o serie de activități educative interdisciplinare ce vor avea loc în afara sălilor de clasă

Asociația Culturală Museion Brașov a lansat în această lună Școala Pământului, un program de educație complementară, non formală, adresat copiilor. Acesta valorifică experiențele de învățare în afara șălilor de clasă, în curțile școlilor, în parcuri, în pădure pentru a-i aduce pe copii cât mai aproape de natură.

„Ne bucurăm să anunțăm că am început deja activitățile cu primii elevi ai Școlii Pământului. Toate activitățile sunt construite în jurul conceptelor precum apa, aerul, plantele, animalele și abordează teme din domenii artistice (desen și muzică), științifice (astronomie, chimie, fizică, biologie), istorie și limbi străine (engleză). Acestea se desfășoară cu respectarea tuturor condițiilor impuse de situația creată de pandemie, a regulilor de distanțare, de purtare a măștilor, mănușilor de unică folosință și dezinfectare”, a spus Ioana Duică Balaban, coordonator program educațional Școala Pământului.

Proiectul beneficiază de finanțare prin „Fondul pentru un viitor mai bun”, lansat de LIDL, și implementat prin Fundația Comunitară Brașov. Cu sprijinul acestei organizații, elevii claselor pregătitoare de la Școala Gimnazial 31 din Brașov vor beneficia de o serie de activități educative interdisciplinare ce se vor desfășura în curtea școlii.

„Copiii din ziua de astăzi trăiesc o copilărie mult diferită chiar și decât cea a părinților lor. Mai mult, având în vedere contextul pandemic, noi considerăm că învățarea în natură poate fi o soluție optimă pentru a compensa restricțiile impuse, oferind copiilor șansa de a se deconecta de la stresul situației în care sunt nevoiți să trăiască și să învețe și de a se conecta cu natura. Împreună cu mentorii din program urmărim stimularea curiozității, precum și creșterea gradului de înțelegere a felului în care se interconectează materiile învățate la școală și sistemele din viața reală: social, economic, tehnologic, ecologic, cultural, politic, științific, etc”, a declarat Lilia Cozari, managerul proiectului.

Școala Pământului este un proiect educațional unic, gândit pe termen lung, cu scopul de a crea experiențe de învățare memorabile prin crearea de punți între emoții și cunostințe. Inițiatorii proiectului consideră că orașul Brașov oferă oportunități deosebite pentru dezvoltarea conceptului de învățare în și de la natură. Echipa proiectului își propune ca în viitor să extindă acest program și în alte școli din județ și din țară.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Spitalul Militar „Regina Maria” Brașov devine centru regional de depozitare a vaccinului anti-COVID
Ministerul Apărării Naţionale a transmis, luni seară, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că instituţia se va ocupa de
Prefectul Văsii îi amenință pe cei din HoReCa cu dosare penale dacă nu respectă legislația COVID-19
Prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a trimis astăzi o adresă către administratorii structurilor de primire turistice din județ. „Având
37 de piloți amatori și-au testat mașinile pe un traseu de lângă fostul Stadion Municipal. Conducătorul unui Audi S3, câștigătorul
A treia etapă a sezonului cu numărul șase Promo Rally powered by Total s-a desfășurat Duminică, pe tradiționalul traseu amenajat
Anchetă disciplinară la Spitalul de Pneumoftiziologie, după ce în spațiul public au apărut informații cu privire la o „afacere funerară”
În spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora la Spitalul de Pneumoftiziologie s-ar face afaceri pe seama persoanelor decedate
Auchan va începe să vândă smartphone-uri recondiționate la prețuri reduse
În Auchan Titan și Auchan Drumul Taberei, din București, se desfășoară un proiect pilot în care sunt comercializate peste 10
Cărți la împrumut de la Bibliotecă, printr-un pachetomat asemănător easy-boxurilor. Le aduceți înapoi când se redeschide instituția pentru public
Biblioteca Județeană „George Barițiu” a achiziționat un pachetomat pentru cărți pentru sediul central, un fel de aparat de tipul easy-boxurilor
O nouă licitație, de peste 420.000 de lei, pentru a creiona regulile de urbanism în zona centrală. Proiectantul desemnat inițial
Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru  actualizarea Planului urbanistic zonal „Zona istorică Braşovul Vechi” şi a Planului urbanistic
Magnolia își lansează propriul serviciu de delivery, fără taxe de livrare, în condiții de maximă igienă și siguranță
Magnolia Delivery îți aduce food-courtul acasă. Tu comanzi liniștit orice ai poftă din meniurile Cartofisserie, Dei Frati, Haplea, MaPizza și chiar și Electric, iar Magnolia Delivery îți livrează
Consumatorii de gaz vor finanța prin facturile lor noile racordări la rețea. Guvernul nu are încă o estimare a sumelor
Guvernul nu are în momentul de față o estimare a sumelor pe care consumatorii de gaz le vor plăti ca
Și linia RATBV 9, cu traseul Rulmentul – Coresi – Independenței – Municipal, va fi electrificată/ Al 17-lea autobuz electric
După ce zilele trecute a fost livrat către RATBV cel de-al 17-lea autobuz electric SOR, începând de joi, 26 noiembrie
Polițiștii brașoveni au amendat 25 de persoane care au ieșit la plimbare noaptea pentru „a admira peisajul hibernal”
Polițiștii au desfășurat în weekend noi acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone
COVID-19: 302 cazuri noi la Brașov, care ajunge la 16.993 de îmbolnăviri/ În țară au fost depistate 4.207 cazuri noi
Până astăzi, 23 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 422.852 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
IMM-urile brașovene care vor să se dezvolte pe piața rusă pot participa gratuit la un webinar online organizat de CCIBV
Camera de Comerț și Industrie Brașov, împreună cu Camera de Comerț și Industrie Moscova- Comisia pentru afaceri Externe, organizează un
Soarta sportului brașovean, în dezbatere publică. Primarul Coliban vrea să afle care sunt problemele cu care se confruntă cluburile sportive,
După ce în ultimele săptămâni primarul și cei doi viceprimari au avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai învățământului public
FOTO 2 căsuțe de lemn în formă de A, cazări în stilul scandinav la poalele munților Bucegi cu vedere spre
Complexul Hai la Munte, Bran este format din 2 căsuțe de lemn, în forma literei A, cu una dintre fațade
Premierul Orban: ne dorim să redeschidem școlile, dar este necesară o analiză serioasă, astfel încât să existe riscuri minime de
Premierul Ludovic Orban spune că redeschiderea școlilor nu se poate face decât în urma unei analize, astfel încât riscul de
Universitatea Transilvania, pe locul al VII-lea, în topul realizat de asociația cercetătorilor români, peste Academia de Studii Economice
Topul celor mai bune universităţi româneşti, întocmit de Asociaţia Ad Astra (Asociația cercetătorilor români), este deschis şi în acest an
Brandul italian de produse cosmetice PUPA deschide un magazin în AFi Brașov
Brandul italian de produse cosmetice PUPA, prezent în România din 2015 printr-o reţea de şase magazine situate în patru oraşe,
Rata de transmitere a SARS-CoV-2 a urcat în municipiul Brașov la 9,50 cazuri la mia de locuitori/ În județ, trendul
Rata de infectare în municipiul Brașov a urcat de la 9,41 la 9,50 cazuri la mia de locuitori, arată ultimul
Avicod Codlea, amendată cu 40.000 de lei pentru deversarea dejecțiilor în pârâul Homorod Ciucaș
Serviciul de Gospodărire a Apelor Brașov și Garda de Mediu Brașov au aplicat o amendă de 40.000 de lei companiei