Rockstadt este cel mai cunoscut club de rock din Brașov și printre cele mai îndrăgite locații din țară. Acesta reprezintă de 10 de ani un reper la nivel european pentru muzica de calitate și formațiile numeroase care au ajuns să treacă pragul clubului. Trupele de profil cu fani în toată lumea au urcat pe scena Rockstadt, unele dintre acestea chiar lansându-se aici.
Povestea Rockstadt a început ca urmare a pasiunii pentru muzică, comunitatea rock și prieteni. Clubul și-a deschis porțile pe 13 octombrie 2010, acesta fiind locul potrivit pentru a socializa, a participa la concertele trupelor preferate (atât din țară, cât și din străinătate) și a descoperi artiști noi. „Ideea am avut-o când eram tânăr, eu însumi fiind un consumator de concerte rock. Mi-am dorit să construieesc o comunitate în jurul clubului. Astăzi este singurul loc din Brașov care a impus standarde ridicate în ceea ce privește calitatea sunetului, acustica spațiului și tratamentul fonic”, spune Dan Zaharia, proprietarul clubului.
Luna Amară, prima trupă care a cântat în Rockstadt
Primul concert organizat în Rockstadt a fost susținut de trupa Luna Amară, originară din Cluj-Napoca, aceasta surprinzând publicul prin consistența și programul pe care au ales să îl interpreteze. „Trupa a cântat cu casa închisă la deschiderea locației. Țin minte că în acea seară a trebuit să mă duc să cumpăr băutură, întrucât se golise tot barul. De asemenea, concertul susținut de Metallica Tribute, care a avut loc pe 12 martie 2011 a fost extrem de apreciat, deoarece reprezenta un concept diferit față de tributurile clasice. S-a cântat în stil propriu – unu la unu, deathcore, electro, voce și pian”, povestește Dan.
Clubul a fost închis voluntar după dezastrul de la Colectiv
Una dintre cele mai grele încercări la care a fost supus clubul în acești 20 de ani de activitate a fost momentul în care Rockstadt a fost închis după tragedia din Colectiv. „A fost destul de dificil până am putut deschide clubul după Colectiv. Am avut parte de multe provocări din partea ISU, dar am reușit să izbutim. Unul dintre cele mai memorabile concerte a avut loc în data de 21 mai 2016, după ce Rockstadt a fost închis voluntar în urma dezastrului de la Colectiv. Am invitat pe scena brașoveană trupa Sodom, o legendă a scenei europene thrash metal”, susține Dan.
Rockstadt Extreme Fest, festivalul metal apreciat la nivel european
Rockstadt s-a născut ca ceva firesc, orașul având nevoie de un astfel de spațiu în jurul căruia să se adune organic comunitatea rock din Brașov, devenind astfel cel mai cunoscut brand local. „Fără toată susținerea prietenilor și a celor care au trecut pragul clubului, acest lucru nu s-ar fi îndeplinit. Cea mai mare satisfacție este faptul că unul dintre cele mai importante evenimente metal din Europa de Sud-Est, festivalul care va ajunge la cea de-a opta ediție, poartă numele de Rockstadt Extreme Fest. Viața fără Rockstadt ar fi puțin mai goală, cu siguranță”, încheie Dan.