Economic, Stiri Brasov

Concurența recomandă schimbarea furnizorului de gaze naturale. Factura poate scădea și cu 150 de lei pe lună

Consumatorii casnici care folosesc gazele naturale pentru încălzire ar putea plăti facturi mai mici cu sume cuprinse între 60 și 150 lei/lună de iarnă în situația în care schimbă contractul sau furnizorul, estimează Consiliul Concurenței în urma finalizării primei etape a analizei derulate în contextul liberalizării activității de furnizare a gazelor naturale către clienții casnici.

Evaluările autorității de concurență indică faptul că unii consumatori casnici ar putea beneficia de reduceri și mai importante, de peste 200 lei/lună de iarnă. Este vorba de gospodării cu consum mai ridicat de gaze naturale, de exemplu locuințe situate în zone mai friguroase ale țării.

Ca urmare, Consiliul Concurenței recomandă persoanelor care folosesc gazele naturale să ia în considerare schimbarea contractului sau a furnizorului, astfel încât să aleagă varianta cea mai avantajoasă, înainte de venirea sezonului rece. În acest context, autoritatea de concurență atrage atenția și asupra importanței analizării cu atenție a clauzelor contractuale incluse în ofertele de furnizare.

Analiza Consiliului Concurenței a evidențiat faptul că, până la acest moment, procesul de liberalizare a furnizării gazelor naturale consumatorului casnic nu a generat un interes semnificativ în rândul clienților casnici: în prima lună de la debutul liberalizării, o mare parte dintre clienții casnici au fost pasivi, iar cea mai mare parte a celor care au trecut în regim concurențial au făcut acest lucru fără a schimba furnizorul curent de gaze naturale.

La sfârșitul lunii iunie 2020 (înainte de a fi demarat procesul de liberalizare), clienții casnici cărora li se furnizau gaze naturale în regim concurențial reprezentau 12,1% din totalul consumatorilor casnici, ajungând la circa 19% în iulie 2020.

Cu toate acestea, doar 2% dintre clienții casnici care au trecut în regim concurențial în luna iulie au făcut acest lucru concomitent cu schimbarea furnizorului de la care achiziționau gaze naturale în regim reglementat. „Credem că acest lucru este rezultatul unui cumul de factori. Pe de o parte, în perioada verii, volumul redus al gazelor naturale consumate nu a generat un interes deosebit pentru schimbarea furnizorului, așa cum s-ar putea să fie cazul în timpul sezonului rece, când consumatorii ar putea fi mult mai interesați de prețul gazelor naturale și de diferențele de preț ale diverșilor furnizori. Pe de altă parte, ofertele de gaze naturale realizate la debutul procesului de liberalizare s-ar putea să nu fi fost suficient de atractive pentru a determina schimbarea furnizorului curent de gaze naturale de către clienții casnici. Nu în ultimul rând, nivelul de informare a consumatorilor cu privire la procesul de liberalizare, în general, și la modalitatea de schimbare a furnizorului, în particular, ar putea fi mai redus decât cel dorit” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Ca urmare, Consiliul Concurenței consideră că, cel puțin până în iulie 2021, este necesară desfășurarea unei campanii intense de informare publică, axată pe mai multe direcții (de exemplu, cu privire la rolul diverșilor operatori activi în sectorul gazelor naturale, cu privire la elementele ce formează prețul final al gazelor naturale, cu privire la modalitatea de schimbare a furnizorului de gaze naturale etc.).

De asemenea, eforturile de informare și popularizare făcute la debutul liberalizării ar trebui intensificate și continuate pe parcursul întregului proces, presiunea concurențială exercitată de consumatorii casnici bine informați fiind esențială pentru succesul liberalizării. Autoritatea de concurență a analizat o parte a ofertelor-tip de furnizare a gazelor naturale în regim concurențial elaborate de titularii licențelor cu ocazia liberalizării, precum și a proiectelor de contracte propuse de aceștia spre a fi încheiate cu consumatorii casnici pe piața concurențială.

O mare parte a furnizorilor au inclus în ofertă un abonament, stabilit în sumă fixă/zi/ loc de consum. Acest lucru, în principiu, permite furnizorului să oferteze clienților casnici un preț unitar al gazelor mai mic decât cel din alte oferte proprii (care nu conțin un abonament) sau față de prețul propus de alți furnizori pe piața concurențială. Cu toate acestea, ofertele de gaze naturale cu abonament reprezintă produse care asigură avantaje în cazul clienților cu un anumit nivel de consum, astfel că, pentru o parte dintre clienții casnici (cei cu un consum relativ scăzut), s-ar putea dovedi dezavantajoase.

Ca urmare, consumatorii ar trebui să aleagă dintre ofertele propuse de furnizori după efectuarea unei evaluări privind avantajul sau dezavantajul achitării unui abonament. În cadrul analizei, Consiliul Concurenței a constatat că, deși majoritatea furnizorilor au respectat reglementările specifice ale ANRE (care prevăd un nivel minim de informații ce trebuie comunicate clienților în etapa precontractuală sau, după caz, contractuală), unele oferte și contracte cuprind și clauze care, în anumite situații, pot genera bariere în calea clienților casnici de a alege în deplină cunoștință de cauză cele mai potrivite condiții de furnizare sau care pot bloca, fie și temporar, posibilitatea clienților casnici de a schimba furnizorul de gaze naturale. Consiliul Concurenței atrage consumatorilor să fie atenți și clauzele contractuale, de exemplu la cele ce privesc garanțiile solicitate de furnizor, termenul de plată a facturii, penalitățile de întârziere, precum și eventuale clauze care ar putea îngreuna o schimbare ulterioară a furnizorului de gaze naturale.

„Vom colabora cu Autoritatea de reglementare în domeniu și cu Autoritatea pentru Protecție Consumatorilor pentru a verifica condițiile generale de furnizare a gazelor naturale și/sau a contractelor de furnizare și pentru a identifica posibilele clauze abuzive sau practici înșelătoare. Trebuie descurajat orice comportament incorect al furnizorilor de gaze naturale, deoarece poate submina întregul proces de liberalizare a activității de furnizare de gaze naturale către clienții casnici” a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.

ANRE a pus deja la dispoziția clienților o aplicație web menită să ofere informații comparative privind ofertele-tip ale furnizorilor de gaze naturale (comparatorul ofertelor de furnizare). Această aplicație a fost revizuită recent, modificările aduse de autoritatea de reglementare vizând o mai bună comparabilitate a ofertelor furnizorilor de gaze naturale.

Consiliul Concurenței îndeamnă consumatorii casnici să folosească noile facilități ale comparatorului ANRE pentru identificarea celor mai potrivite oferte. De asemenea, autoritatea de concurență încurajează consumatorii casnici să parcurgă cu atenție ofertele furnizorilor și să solicite clarificări acestora cu privire la clauzele contractuale.

Pentru a veni în sprijinul consumatorilor casnici, autoritatea de concurență consideră oportună introducerea unui contract standard de furnizare, care să prevadă clauze și condiții unice, prezentate într-o manieră clară, transparentă și completă, singurul parametru ce poate diferi de la un furnizor la altul fiind prețul final al gazelor naturale. Astfel, toți operatorii ar asigura o ofertă de gaze naturale care să aibă la bază același tip de contract, fără a limita, însă, libertatea comercială a furnizorilor de a oferi clienților casnici și alte contracte în regim concurențial. Scopul acestui contract standard este de a asigura un set de condiții de bază (minime) în relația furnizor/client final de gaze naturale.

Un comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Ultimele Articole

Reprezentanții P&P: „Nu ne discutăm contractele pe Facebook sau în presă. Avem șase proceduri judiciare deschise împotriva Primăriei Brașov”/ Parcările
Brașovenii ar putea beneficia din plin de haosul de la nivel administrauv și să nu mai plătească parcările publice pe
Intersecția problemă de la Stadionul Municipal va fi reconfigurată odată cu amenajării park & ride-ului. Edilii au alocat 250.000 de
Intersecția de la Stadionul Municipal ar urma să fie resistematizată, atât pentru a se asigura un acces mai facil către
Primăria plătește 140.000 de lei unui consultant care să pregătescă licitația pentru ridicarea gunoiului menajer al brașovenilor. Contractul este estimat
După ce în 2017, Primăria Brașov a realizat un studiu de oportunitate cu privire la determinarea modului optim în care
Toți elevii din municipiul Brașov s-ar putea întoarce de mâine în clase dacă rata de infectare scade sub 1/1000. Ieri,
Toți elevii din municipiul Brașov se pot reîntoarce fizic la clase începând de mâine, dacă astăzi rata de infectare din
S-a depășit pragul de 100.000 de conturi în platforma Rabla pentru Electrocasnice. Conturile mai pot fi create până joi, 20
Pragul de 100.000 de conturi create de cetăţeni în platforma Rabla pentru Electrocasnice a fost depăşit duminică, a anunţat Ministerul
Un vasluian a dispărut în Codlea. Venea din Italia, iar la popasul dintre Codlea și Hălchiu a rupt-o la fugă/
Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată, astăzi, cu privire la dispariția unui bărbat în vârstă de 47 ani, din județul
Jurnalistul Alexandru Ghiza își deschide vlogcast-ul cu povestea ursului Lache, împușcat de Ceaușescu pentru a doborî recordul lui Tito
După aproape zece ani de când a decis să își agațe pixul în cui, jurnalistul brașovean Alexandru Ghiza și-a lansat
RO-ALERT Urs văzut la Pietrele lui Solomon. Evitați zona!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Braşov a trimis un mesaj RO ALERT prin care anunță prezența unui urs în zona
Ministrul Mediului, despre situaţia urşilor: Fără soluţii de la autorități, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor
Dacă instituţiile statului nu reuşesc să gestioneze problema urşilor, braconajul va fi răspunsul cetăţenilor la această situaţie, susține ministrul Mediului,
Aproape 82.000 de doze de vaccin Pfizer ajung mâine la Brașov
O nouă tranșă de 697.320 de doze de vaccin Pfizer sosește luni în România. Vaccinurile vor fi livrate pe cale
Brașovenilor le place să se vaccineze pe Republicii. Peste 300 de persoane au fost imunizate până la orele 13.00/ Dozele
Astăzi, pe strada Republicii, în fața Modarom, între orele 8.00 și 20.00, se desfășoară cel de al treilea eveniment din
VIDEO Prefectul Cătălin Văsii și-a agățat astăzi costumul în cui și a devenit voluntar la Centrul de vaccinare de pe
Apel la sprijinul autorităților în campaniile de imunizare a făcut, sâmbătă, la Bran, dr. Valeriu Gheorghiță, iar la Brașov, apelul
COVID: Doar 13 noi infectări, depistate la Brașov în ultima zi/ La nivel național au fost anunțate 565 de cazuri
Până astăzi, 16 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.071.899 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID
COVID Rata de infectare a ajuns la 1,00/1000 după 50 de zile de scădere continuă
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul Brașov a scăzut, astăzi, la un caz la mia de locuitori, după
A început cel de-al treilea maraton de vaccinare organizat de Primăria Brașov. 360 de doze de vaccin Pfizer sunt pregătite
A început cel de al treilea eveniment dedicat vaccinării, fără programare, din cadrul maratonului „Liber la vaccinare, liber la viață”.
Dr. Valeriu Gheorghiță: „Nu mai cred în varianta că oamenii nu vor să se vaccineze”. Apel către primari să sprijine
Medicul Valeriu Gheorghiță, prezent, sâmbătă, la Bran, la centrul de vaccinare, a făcut un apel către primari, în special din
800.000 de copii şi adolescenţi din țară sunt eligibili pentru vaccinare anti-COVID
Aproximativ 800 de mii de adolescenți și copii cu vârste între 12 și 15 ani sunt eligibili pentru vaccinarea împotriva
Medicul Valeriu Gheoghiţă: Cred că situaţia intră într-o periodă de control, din punct de vedere epidemiologic
Relaxările care au intrat în vigoare de azi reprezintă „un pas concret către normalitate” şi „arată eficienţa măsurilor, atât a
Jefuirea morților din Cimitirul Municipal, „obicei” reluat după 20 de ani: „Au vrut să îi fure și dinții”
Familia care se pregătea să îngroape o femeie decedată a avut un șoc atunci când a deschis capacul sicriului ce
Peste 131.500 de persoane, vaccinate anti-COVID la Brașov
Peste 131.500 de persoane au fost vaccinate până ieri în centrele de imunizate din județul Brașov, arată datele Direcției de