De azi, micii antreprenori se pot înscrie pentru microgranturi din fonduri europene. Microgranturile în sumă fixă sunt de 2.000 euro pentru fiecare beneficiar.
Formularul electronic de înscriere pentru obţinerea de microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile va fi activ pe link-ul granturi.imm.gov.ro, de la ora 10.00, informează Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.
Etapa de înscriere pentru Măsura 1 de Microgranturi începe de luni, 12 octombrie, ora 10.00 și se încheie vineri, 16 octombrie, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii termenului de înscriere până la epuizarea bugetului (până la atingerea unui număr maxim de 50.000 de beneficiari, pe principiul “primul venit, primul servit”).
Înscrierea se face online, pe platforma granturi.imm.gov.ro.
Pentru celelalte doua măsuri, termenul pentru înscriere va fi comunicat de guvern.
Prin OUG nr.130/2020, guvernul alocă o sumă de aproximativ 1 miliard de euro pentru sprijinul IMM-urilor, astfel:
– Microgranturi – ajutor în sumă fixă de 2.000 euro per beneficiar;
– Granturi pentru capitalul de lucru de până la 15% din cifra de afaceri la 2019, maximum 150.000 euro;
– Granturi pentru investiții, cu sume cuprinse între 50.000 euro si 200.000 euro.
De microgranturile de 2.000 de euro pot beneficia și IMM-urile fără salariaţi, dar şi PFA-urile sau cabinetele medicale, pentru susţinerea cheltuielilor cu stocurile, chiriile sau pentru acoperirea datoriilor faţă de furnizorii de utilităţi.
Valoarea totală a proiectului, așa cum apare în contractul/ decizia de finanțare, precum și valoarea cofinanțării UE este următoarea: 4,339,776,824.77 lei, din care finanțare FEDR de 3.751.034.368 lei. Data de începere a proiectului este 07.10.2020 și se finalizează la data de 31.12.2023. Codul proiectului este 141523.
Linia de finanţare pentru microgranturi are o valoare totală de 100 mil. de euro şi prevede finanţarea a circa 50.000 de companii.
Beneficiarii trebuie să aleagă una dintre băncile partenere prin care se vor derula plăţile: respectiv Banca Românească, OTP Bank România, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Banca Comercială Română, CEC Bank Şi Raiffeisen Bank.
Platforma pe care se pot înscriere IMM-urile este AICI
Etapa 1 : crearea unui profil, user şi parolă, unde aplicanţii vor înregistra cu semnătură electronică atât datele reprezentantului legal/împuternicit, cât şi datele IMM/PFA/ONG/CMI: se poate face oricând până la data inchiderii perioadei de înscriere.
Etapa a doua : aplicanţii vor completa şi transmite formularul de înscriere. Depunerea se face începând de luni, 12 octombrie 2020, ora 10:00 până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20:00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.
Condiții pentru acordarea microgranturilor de 2000 de euro
Microgranturile se acordă, pe bază de contract de acordare a ajutorului de stat, beneficiarilor care îndeplinesc următoarele condiţii cumulative:
a) au desfăşurat activitate curentă/operaţională pe perioada a cel puţin unui an calendaristic înainte de data depunerii cererii de finanţare, cu excepţia PFA/CMI pentru care începerea activităţii poate să fi avut loc până la data de 1 februarie 2020;
b) respectă condiţia de la art. 6, lit b) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, cu excepţia beneficiarilor ajutorului de stat prevăzuţi la art. 3.2 alin (1), lit. b) şi c) din prezenta procedură;
c) îşi menţin activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la acordarea formei de sprijin sub formă de microgrant;
d) nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019;
j) nu depăşesc plafonul de 800.000 euro pe Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 aprobat de către Comisia Europeană;
15 comentarii
de ce nu ma lasa sa completez cererea
P te firmele înființate în ian 2020 fără angajați, dar care au avimut de suferit în urma covid, de ce tip de ajutor beneficiază? Mulțumim,
intreprinderile familiale beneficiaza de aceasta forma de ajutor financiar?
da, daca indeplinesti cumulativ urmatoarele conditii: ai avut zero angajati la 31.12.2019, daca ai avut rulaj pe 2019 minim 24197,5 lei si daca ai inregistrat profit conform bilantului in unul din anii 2018 sau 2019 iar firma nu e infiintata dupa 1 octombrie 2019, nu se afla in insolventa/faliment si ai platit la zi datoriile la stat
Nu stiu de ce imi da cifra de afaceri zero.mentionez ca am if. si nu trebuie sa depun bilanțul,in schimb am toate declarațiile depuse la zi…
INTRPRINDEREA INDIVIDUALA poate accesa aceste granturi de 2000 euro ? Dacă nu are cifra de afaceri cel puțin 5000 euro ?
Întreprinderea individuala poate beneficia de fonduri nerambursabili un ajutor mulțumesc
Daca am reresalonare la ANAF sunt eligibil? Se considera xa nu am datorii la bugetul de stat?
Mulțumesc!
Atentie pentru cei care nu au depus bilantul pe 2019 la timp. Aplicatia isi trage din site-ul anaf date despre firma la 31.12 conform bilantului (gen profit pe 2019, total active, cifra de afaceri)
Daca nu e depus bilantul, pe declaratia IMM va aparea zero la cifra de afaceri si active totale deci automat firma nu va indeplini conditiile de eligibilitate.
Buna ziua,
o firma(PFA )de transport cu taxiul poate deneficia de acest ajutor daca nu are semnatura electronica?
Buna seara. Am un SRL cu obiect de activitate de stomatologie. Ma incadrez? Ma pot inscrie?
Buna ziua..am un pfa cu cod caen principal 4789 pt care am depus dosar pt microgranturi 2000 euro dar am inteles ca nu ar fi eligibil.
Dar mai am un cod caen secundar cu 4778 care am vazut ca acesta este eligibil.
Se mai poate depune dosar cu al doilea cod caen?
Buna ziua, dupa depunerea cererii care sunt pasii urmatori? multumesc
Buna ziua,
Daca am aplicat pentru SRL cu activitate de comert in care sunt asociat 50% si administrator, pot solicita microgrant si pentru cabinetul propriu privind profesia liberala? Nu au legatura una cu alta, insa am calitatea de reprezentant legal in ambele.
Ce se poate achizitiona cu suma primita?