Proiectanții de la Henza Business din Voluntari au prezentat Primăriei Brașov varianta inițială de proiect în vederea amenajării celor 16,26 km de benzi dedicate în exclusivitate transportului în comun. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea, documentația este verificată de către direcțiile de specialitate ale Primăriei, iar dacă va corespunde cerințelor, ar urma să fie aprobată și predată apoi de către proietant în vederea lansării licitației pentru realizarea lucrărilor. „În paralel sunt în curs de obținere și avizele necesare pentru emiterea autorizației de construire”, a precizat Sorin Toarcea.
Conceptul proiectului se referă la implementarea unor măsuri de separare a căii de rulare a mijloacelor de transport public, în scopul creșterii vitezei de deplasare și diminuării duratei călătoriei. În același timp sunt vizate măsuri de restricționare a circulației autoturismelor private prin diminuarea tramei stradale și descurajarea parcării în zonele aglomerate. Pe scurt, proiectul vizează: restricționarea circulației autoturismelor și promovarea (prin dezvoltare) a transportului public ecologic.
Primăria Brașov a semnat în decembrie anul trecut contractul de finanțare nerambursabilă prin Axa Prioritară 4 a Programului REGIO 2014-2020 (Obiectivul Specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă) pentru realizarea acestor lucrări. Valoarea totală a proiectului ,,Amenajare benzi dedicate transportului public în Municipiul Brasov și trotuare adiacente” este de 16.635.940,40 lei (inclusiv TVA) din care contribuţia Unităţii Administrativ Teritoriale Municipiul Braşov de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 332.718,85 lei, reprezentând cofinanţarea proiectului.
Amenajarea benzilor dedicate se va face pe următoarele trasee:
Traseul 1 – Str. Poienelor, Calea București, Str. Toamnei, Str. Hărmanului, B-dul Mihail Kogălniceanu, B-dul Iuliu Maniu, Str. Nicolae Iorga, Str. Lungă, Calea Făgărașului, Șoseaua Cristianului;
Traseul 2 – Șoseaua Cristianului, Calea Făgărașului, Str. Lungă, B-dul Eroilor, B-dul 15 Noiembrie, Calea București;
Traseul 3 – B-dul Victoriei, pe ambele sensuri.
Lungimea traseului benzilor dedicate, cumulată pentru cele 3 trasee, este de 16.260 m (16,26 km), iar suprafața de trotuar ce se reabilitează în cadrul prezentului proiectului este de 4.700 m.
Potrivit temei de proiectare, amenajarea benzilor dedicate se va realiza pe carosabilul existent, prin frezarea pe o lățime de 4 metri și o adâncime de 6 cm a asfaltului existent și așternerea pe o suprafață de 23.400 metri pătrați a unui covor asfaltic nou, colorat, pentru a fi ușor de identificat de participanții la trafic. Marcajele rutiere se vor reface pe o lungime totală, cumulată, de 39 de km, cu vopsea reflectorizantă. Se vor monta, adițional semnelor de circulație existente, 849 de indicatoare rutiere de avertizare și informare asupra dispunerii benzii dedicate transportului în comun în cadrul carosabilului, astfel încât vizibilitatea semnalizării rutiere să fie maximă pentru toți participanții la trafic.