Duminică, între orele 11:00 și 16:00, vizitatorii Grădinii Zoologice Brașov vor putea afla o mulțime de lucruri interesante, de la informații biologice la modul de îngrijire al animalelor, direct de la cei care se ocupă zilnic de „locatarii” parcului.
Prin intermediul acestui eveniment educațional, Grădina Zoologică Brașov sărbătorește Ziua Internațională a Animalelor.
„Acest tip de eveniment, în cadrul căruia publicul este încurajat să interacționeze direct cu oamenii a căror misiune principală este cea de a avea grijă de animalele din colecția noastră, este o premieră la Zoo Brașov. Sperăm să se bucure de aprecierea tuturor participanților”, au precizat reprezentanții Zoo Brașov.