Din acest an, studenții Universității Transilvania au la dispoziție o aplicaţie unică în țară, unde sunt centralizate informațiile de care au nevoie. Mai exact, de pe telefon, ei pot să acceseze informaţii precum orarul, planificarea cursurilor şi a examenelor, note şi chiar meniul de la cantină. Pot să îşi plătească și taxele de studiu sau pentru cămin, dar au la dispoziție și hărți pentru a se putea orienta să găsească un corp al Universității, dacă e cazul. Aplicaţia a fost dezvoltată, anul trecut, de un grup de studenţi de la facultăţile de Inginerie Electrică și Știinta Calculatoarelor, Matematică-Informatică şi Sociologie și Comunicare. „Este o aplicație care se numește Student@unitbv, dezvoltată în cadrul unei competiții studențești de proiecte – Noi dezvoltăm Universitatea. Cei care au creat-o sunt deja absolvenți, cei care o mențin acum fac parte dintr-un grup administrativ de studenți, care se numește Transilvania Star Group și care au îmbunătățit-o foarte mult în ultimul timp și este funcțională”, a explicat prorectorul cu studenții și legătura cu mediul socio-economic și cultural, prof.univ.dr. Daniel Munteanu.
Tot grație concursului de proiecte „Noi dezvoltăm Universitatea”, „Transilvania” are și o aplicație de cazare și precazare, folosită inclusiv în anul universitar trecut.
Universitatea Transilvania deschide anul joi, 1 octombrie, cu o ceremonie oficială în format restrâns, iar până în 3 octombrie, fiecare facultate va avea propria ceremonie de deschidere a cursurilor.