Allen Coliban, primarul ales al Brașovului, a anunțat, astăzi, că va relua discuțiile cu privire la Spitalul Regional al Brașovului, astfel încât acesta să fie redimensionat de la 900 la 1.500 de paturi.
„După ce îmi voi prelua mandatul, voi pune în legătură specialiștii de la Asociația Noul Spital al Brașovului cu consultanții de la Banca Mondială. Eu, ca primar, îmi doresc să susțin nevoile cetățenilor bazate pe opiniile specialiștilor”, a explicat primarul ales. Studiul de Fezabilitate al acestui obiectiv ar trebui să fie finalizat în luna februarie.
Vechea administrație a Brașovului a susținut construirea unui spital de doar 900 de paturi, în ciuda faptului că specialiștii din cadrul Asociației Noul Spital al Brașovului susținea necesitatea unui spital cu 1.500 de paturi.