Dragi brașoveni,
Duminică, 27 septembrie, suntem chemați la urne, pentru a alege autoritățile administrației publice locale: președintele Consiliului Județean, primari, consilieri locali și județeni.
Este un moment extrem de important pentru viitorul comunității din care facem parte. Votul nu este doar un drept, ci și o responsabilitate. Față de fiecare dintre noi, dar și față de ceilalți. Votul înseamnă libertate, implicare, civism, asumarea alegerii făcute.
De aceea, prezența la urne a cetățenilor cu drept de vot dă măsura democrației, a puterii poporului. Și, la fel de important, conferă reprezentativitate celor aleși de oameni.
Ca președinte al Consiliului Județean Brașov și ca lider al echipei PNL din județul nostru, v-am prezentat până acum strategia noastră de dezvoltare a județului și v-am informat constant despre stadiul punerii acesteia în aplicare. Sunt proiecte pe care le-am finalizat, avem proiecte aflate în implementare și pregătim altele.
Mă cunoașteți și ne cunoașteți. Știți ce am făcut pentru județul Brașov în mandatul 2016- 2020. Știți, de asemenea, că la Consiliul Județean eu nu fac politică, ci fac politici publice în folosul oamenilor și pentru dezvoltarea județului nostru.
Spre deosebire de alți politicieni, pentru mine și echipa pe care o coordonez vorbesc faptele! Iar pentru viitorul mandat, eu nu promit. Eu îmi iau angajamente!
Vă mulțumesc și vă rog să aveți în continuare încredere în mine și îmi echipa PNL! Vom face treabă chibzuită și în mandatul următor!
Vă aștept la urne în 27 septembrie!
Adrian Ioan VEȘTEA
Președintele Consiliului Județean Brașov
Președintele PNL Brașov
Acest material a fost comandat de PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL FILIALA BRAȘOV și realizat de operatorul economic Biz Afaceri Media SRL
Cod AEP: 21200012